Intervenții la peste 3.400 de solicitări ale cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Ieri, 19 august, în misiunile și acțiunile desfășurate în sistem integrat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, poliţiştii au constatat 1.170 de infracţiuni, 103 persoane fiind surprinse în flagrant delict.

În timpul celor 233 de acțiuni organizate și a celor 3.404 intervenții (2.831 sesizate prin 112), au fost depistate 23 de persoane urmărite național sau internațional, iar, în cauzele instrumentate, au fost dispuse 39 de măsuri preventive.

În stradă, au acționat peste 3.700 de patrule, dintre care aproximativ 2.780 de ordine publică (450 de patrule mixte cu Jandarmeria Română), peste 750 de poliție rutieră și peste 165 de poliție transporturi.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 7.145 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.350.791 de lei.

În trafic, polițiștii rutieri au constatat 136 de infracțiuni la regimul circulației. Pentru încălcările legislației rutiere, conducătorilor auto le-au fost reținute 490 de permise de conducere și retrase 140 de certificate de înmatriculare.

• Rezultate finale acțiune pe rutieră în minivacanță

Reamintim faptul că, în perioada minivacanței, polițiștii rutieri au acționat pe principalele drumuri naționale și pe autostrăzi, pentru prevenirea accidentelor de circulație și sancționarea șoferilor care au încălcat regimul legal de viteză ori au condus sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise.

Cu acest prilej, polițiștii au reținut 2.246 de permise de conducere (380 pentru alcool, 933 pentru viteză) și au retras 424 de certificate de înmatriculare.

De asemenea, s-au constatat 549 de infracțiuni la regimul siguranței rutiere și 30.414 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 11.390.950 lei.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Operațiunile de instalare a taberei din Județul Iași continuă. Imagini aici

Lucrări pentru operaționalizarea taberei din satul Zberoaia, Județul Iași. Imagini aici

Tabere operaționalizate pentru găzduirea persoanelor care au nevoie de adăpost temporar – Județul Vaslui. Imagini aici

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu: Intervențiile de căutare-salvare continuă. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI- 14.09.2024, ora 14.00/ Măsurile dispuse pentru gestionarea situațiilor înregistrate. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Continuăm intervenția cu toate mijloacele noastre. Situația este relativ stabilizată. Detalii aici

Recomandări generale pentru a evita situațiile de risc cauzate de fenomenele meteorologice. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI, 14 septembrie 2024, ora 13.00. Detalii aici

Cătălin Predoiu: În acest moment suntem cu toate mijloacele și forțele în acțiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: IGSU, Poliția și Jandarmeria în stare de alertă pentru a suplimenta forțele în locurile critice. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Se intervine cu toată tehnica din dotare. Se intervine cu toate efectivele din regiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Tehnica este utilizată la maximum, am dislocat tot ce avem în zona inundațiilor, de la bărci până la elicoptere. Detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Efecte meteo înregistrate în data de 14 septembrie 2024, interval orar 07:00-10:00. Detalii aici

Sari la conținut