Intervenții pentru înlăturarea efectelor negative generate de ploile abundente și vântul puternic

În ultimele 24 de ore, peste 3000 de pompieri au intervenit în 34 de localități din 16 județe ( AB, BC, BH, BN, BV, BZ, CS, GL, HD, HR, MM, MS, NT, PH, SJ și TM) pentru înlăturarea efectelor negative generate de ploile abundente și vântul puternic.

În cursul zilei de ieri și pe timpul nopții, salvatorii au acționat în sprijinul populației și administrației publice locale pentru evacuarea apei din 49 case, 119 curți, 133 de beciuri/subsoluri, 1 anexă gospodărească, 4 străzi, 2 operatori economici, 1 instituție publică, 1 pasaj rutier și 2 podețe. Totodată, din cauza vântului puternic, 4 copaci au căzut pe carosabil și a fost nevoie de intervenția echipajelor de pompieri pentru degajarea acestora.

Situații deosebite au fost înregistrate în județele Prahova și Maramureș.

❗️În localitatea Bușteni din judetul Prahova o persoană a fost surprinsă de o viitură formată în zona munților Bucegi – Valea Caraiman. Din fericire, victima a reușit sa se autoevacueze, până la sosirea echipajelor de intervenție, iar în urma evaluării medicale efectuate la fața locului, s-a constatat că aceasta nu prezenta leziuni.

❗️ O situație deosebită a fost înregistrată și în localitatea Săliștea de Sus ( județul Maramureș), zonă în care circa 100 de gospodarii au rămas izolate, din cauza surpării carosabilului. Întrucât accesul către gospodarii se realizează doar pietonal, pompierii, împreună cu autoritățile locale, desfășoară misiuni de sprijin pentru populație și de refacere a părții carosabile afectate.

De asemenea, din cauza fenomenelor de vreme rea, traficul rutier a fost temporar afectat pe 3 drumuri naționale (DN 17C/BN, DN 10/BZ și DN 17B/NT ) și 2 drumuri județene ( DJ 592/BN și DJ 188/MM ) din cauza apei și aluviunilor de pe carosabil. Echipaje specializate au acționat în teren pentru remedierea situației în cel mai scurt timp și reluarea traficului în condiții de normalitate.

La această oră, se intervine pentru înlăturarea efectelor hidrometeorologice în județul Caraș-Severin.

Evoluția dinamicii din teren va fi monitorizata de Centrul Operațional Național din IGSU, iar la nevoie, vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților din zonele afectate.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut