Într-o singură zi, aproximativ 190 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave

În această dimineață, structurile specializate ale Inspectoratului General al Poliției Române

desfășoară 187 de percheziții domiciliare pentru documentarea activității infracționale a unor persoane cercetate în mai multe dosare penale pentru infracțiuni precum evaziune fiscală, contrabandă, înșelăciune, bancruta frauduloasă, obținere ilegală de fonduri, delapidare, fals, fals informatic, șantaj, furt calificat.

În ultimele 24 de ore

4.760 de evenimente au fost gestionate de efectivele MAI.

30 de persoane au fost salvate în urma intervențiilor.

Aproape 29.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Principalele misiuni desfășurate de angajații Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore, au fost:

  • prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel;
  • menținerea ordinii și liniștii publice;
  • creșterea gradului de siguranță rutieră;
  • supravegherea și controlul frontierei de stat;
  • acordarea asistenței medicale de urgență.

Astfel, efectivele MAI au intervenit la:

  • 4.760 de evenimente
    • 3.076 pentru menținerea ordinii publice
    • 1.684 situații de urgență

Ordine și siguranță publică

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 164 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 172 de fapte penale.

Au fost depistate 31 de persoane urmărite național sau internațional față de care s-au luat măsurile legale.

Pentru 43 de persoane au fost luate măsuri preventive.

În total, ieri pe teritoriul României, au fost semnalate 1.009 posibile infracțiuni.

Polițiștii și jandarmii au constatat 8.515 fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3 milioane de lei.

De asemenea, polițiștii au intervenit pentru salvarea a două persoane aflate în situații de risc.

Verificări cu aplicația eDAC

Aplicația eDAC își dovedește utilitatea și eficiența: 26 de alerte au fost semnalate ca urmare a celor 28.938 de verificări efectuate, dintre care:

  • o persoană căutată (dispărută)
  • o persoană căutată în vederea participării la o procedură judiciară;

Siguranță rutieră

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 565 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.

Exemple: față de 69 dintre șoferi s-a luat măsura reținerii permisului de conducere, pentru fapte de o gravitate majoră, respectiv 60 pentru conducere sub influența alcoolului și 9 pentru conducere sub influența drogurilor sau a altor substanțe interzise.

De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 342 de autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestora au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

Traficul la frontiere

Polițiștii de frontieră, în ultimele 24 de ore, au efectuat controlul documentelor pentru 68.915 persoane, care au intrat în țara noastră.

Totodată, au tranzitat granița, pe sensul de intrare în țară, 23.529 de mijloace de transport.

Peste 3.500 de polițiști de frontieră au acționat cu 907 mijloace de mobilitate, din care 2.126 la supravegherea frontierei și 1.296 la controlul de frontieră efectuat în punctele de trecere.

Nu s-a permis intrarea în țară a 31 de cetățeni străini și nu s-a permis ieșirea din România unui număr de 8 cetățeni, din diferite motive legale.

Au fost depistați 55 de migranți ilegali.

Au fost reținute în vederea confiscării bunuri în valoare totală de 5.705 lei.

Au fost constatate 33 de infracțiuni, din care 3 la controlul frontierei, 2 la supravegherea frontierei și 28 în zona de frontieră.

S-au aplicat 106 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 70.875 lei.

Situații de urgență

Pompierii au prevenit producerea unor incendii prin identificarea a 24 de deficiențe la obiectivele verificate, care reprezentau un pericol pentru cetățeni. Măsurile dispuse au avut termen imediat pentru ca eventuale tragedii să nu se întâmple.

Salvatorii au desfășurat 1.428 misiuni pentru acordarea asistenței medicale, 62 pentru stingerea de incendii și 5 pentru descarcerare.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 12 persoane.

Aviație

13 aeronave au fost ridicate de la sol, pentru:

  • misiuni aero-medicale / S.M.U.R.D.
  • misiuni de monitorizare a traficului rutier
  • misiuni de supraveghere a frontierei de stat

În urma misiunilor aero-medicale, piloții Inspectoratului General de Aviație au salvate 16 persoane.

Imigrări și situația cetățenilor din Ucraina

În urma acțiunilor desfășurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări au fost depistați 7 cetățeni străini cu ședere ilegală.

În privința cetățenilor ucraineni, de la începerea conflictului din Ucraina, 4.466 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 163.235 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 217 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale IGI este de 27,3 %.

Tags

Poliția Română 

Jandarmeria Română 

Poliția de Frontieră 

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență 

Inspectoratul General pentru Imigrări

Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne 

***

Ministerul Afacerilor Interne acționează pentru protejarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului, apărarea proprietății publice și private, protecția civilă și gestionarea situațiilor de urgență, menținerea ordinii publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, respectarea regimului juridic la frontierele de stat, gestionarea statutului juridic al străinilor și îndeplinirea altor atribuții potrivit legii.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Candidații care și-au depus cererile de înscriere la școlile postliceale ale MAI trebuie să își completeze dosarul de recrutare până la 24 octombrie 2024. Detalii aici

Efectivele MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.382 evenimente. Detalii aici

186 de autori de infracțiuni prinși în flagrant, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

743 de conducători auto scoși din trafic pentru că reprezentau un potențial pericol pentru ceilalți participanți. Detalii aic3

Participarea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la emisiunea „În fața națiunii”, Antena 3. Detalii aici

Sari la conținut