Întrevedere a ministrului afacerilor interne cu ambasadorul Republicii Franceze în România

Ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, a avut marți, 1 august a.c., la sediul MAI, o întrevedere cu ambasadorul Republicii Franceze în România, Excelența Sa, doamna Michèle RAMIS.În cadrul discuțiilor, a fost efectuată o trecere în revistă a stadiului cooperării în domeniul afacerilor interne cu accent pe domeniile care vizează colaborarea polițienească, situațiile de urgență, respectiv cele din competența Jandarmeriilor. Demnitarul român a evidențiat faptul că va continua să acorde o atenție deosebită valorificării relațiilor privilegiate dintre România și Republica Franceză, atât în plan bilateral, din perspectiva Parteneriatului strategic dintre cele două state, cât și la nivelul Uniunii Europene.Doamna ambasador a subliniat excelenta cooperare existentă între cele două ministere de interne, cu accent pe colaborarea operativă derulată prin intermediul polițiștilor români care efectuează misiuni pe teritoriul francez. Doamna RAMIS a ținut să adreseze mulțumiri Poliției Române pentru implicarea reprezentanților săi în rezolvarea dosarelor comune. În contextul provocărilor existente la adresa securității naționale, efortul polițiștilor români alături de cei francezi este cu atât mai apreciat cu cât prin activitatea depusă contribuie la combaterea delincvenței și la asigurarea securității cetățenilor celor două state.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Persoane depistate cu ședere ilegală, în ultima săptămână de către polițiștii de imigrări. Detalii aici

Față de bărbatul în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea agresiunii în stația de tramvai, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.566 de evenimente

În ultimele 24 de ore, 29.712 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 761 de conducători auto.

6 aeronave au fost ridicate de la sol în ultimele 24 de ore

Sari la conținut