Intrevedere bilaterală secretar de stat Daniel Robert Marin cu Fabrice Leggeri, directorul executiv Frontex

În perioada 15-16.11.2017, domnul Daniel Robert Marin, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, participă la reuniunea Forumului Salzburg, care se desfășoară la Varşovia, în Polonia.În marja reuniunii, secretarul de stat a avut o întrevedere bilaterală cu Fabrice Leggeri, directorul executiv al Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Agenţia Frontex) şi cu personalul român care desfășoară activități în cadrul Agenţiei.Discuţiile au vizat situația la frontierele externe UE şi migraţia ilegală, implicarea României în acţiunile desfăşurate de Agenţia Frontex, situaţia personalului român din cadrul agenţiei, precum şi aspecte de interes cu privire la inițiativele legislative curente la nivelul european în domeniul managementul frontierelor. Cei doi demnitari au făcut o trecere în revistă a situației operative la frontierele externe ale UE, cu accent pe presiunea migratorie. Deși România nu este direct vizată de fluxurile migraţioniste, autoritățile române monitorizează permanent situația la frontierele sale şi este pregătită să intervină prompt. Demnitarul român a evidenţiat contribuția substanțială a României cu resurse umane și mijloace tehnice la activitățile operaționale implementate de către agenția Frontex.Cu ocazia întrevederii cu personalul român al Agenţiei Frontex, domnul secretar de stat Robert Marin a subliniat importanţa activităţilor pe care aceștia le desfăşoară în agenţie și le-a mulțumit pentru modul profesionist în care acționează, contribuţia acestora fiind deosebit de importantă pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor sub egida Frontex.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Operațiunile de instalare a taberei din Județul Iași continuă. Imagini aici

Lucrări pentru operaționalizarea taberei din satul Zberoaia, Județul Iași. Imagini aici

Tabere operaționalizate pentru găzduirea persoanelor care au nevoie de adăpost temporar – Județul Vaslui. Imagini aici

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu: Intervențiile de căutare-salvare continuă. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI- 14.09.2024, ora 14.00/ Măsurile dispuse pentru gestionarea situațiilor înregistrate. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Continuăm intervenția cu toate mijloacele noastre. Situația este relativ stabilizată. Detalii aici

Recomandări generale pentru a evita situațiile de risc cauzate de fenomenele meteorologice. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI, 14 septembrie 2024, ora 13.00. Detalii aici

Cătălin Predoiu: În acest moment suntem cu toate mijloacele și forțele în acțiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: IGSU, Poliția și Jandarmeria în stare de alertă pentru a suplimenta forțele în locurile critice. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Se intervine cu toată tehnica din dotare. Se intervine cu toate efectivele din regiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Tehnica este utilizată la maximum, am dislocat tot ce avem în zona inundațiilor, de la bărci până la elicoptere. Detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Efecte meteo înregistrate în data de 14 septembrie 2024, interval orar 07:00-10:00. Detalii aici

Sari la conținut