Lansarea campaniei Dependent de speranţă – închisoarea nu este capăt de drum

Agenţia Naţională Antidrog (ANA), în parteneriat cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), implementează, în perioada 1 octombrie – 30 noiembrie 2013, campania “Dependent de speranţă – închisoarea nu este capăt de drum”, care se va derula în cele 38 de unităţi penitenciare din România. Campania “Dependent de speranţă – închisoarea nu este capăt de drum” are ca scop conştientizarea efectelor consumului de droguri, în principal a populaţiei generale din penitenciare, şi în secundar, a populaţiei de foşti consumatori de droguri care se pregătesc pentru liberare, precum şi informarea acestora privind serviciile comunitare existente. Activităţile campaniei vor consta în sesiuni de informare directă şi dezbateri cu privire la consecinţele consumului de droguri realizate de specialiştii din cadrul centrelor de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog ale ANA, în colaborare cu specialiştii în reintegrare socială de la nivelul unităţilor penitenciare, corelate cu difuzarea spotului şi filmului realizate în cadrul acesteia.Filmul prezintă informaţii referitoare la dinamica fenomenului consumului de droguri, mărturii ale consumatorilor de droguri, ale foştilor consumatori de droguri care execută pedepse privative de libertate, precum şi informaţii privind reţeaua de servicii de asistenţă integrată existente la nivelul unităţilor penitenciare, precum şi serviciile comunitare ce pot fi accesate după liberare, în vederea reintegrării sociale. * * * În sistemul privativ de libertate din România, există 44 de unităţi penitenciare (dintre care 2 în Bucureşti), 3 penitenciare pentru tineri şi minori, un penitenciar pentru femei, 2 centre de reeducare şi 6 penitenciare spital (dintre care 2 în Bucureşti). Conform datelor furnizate de ANP, în anul 2010, comparativ cu anul anterior, a crescut numărul de deţinuţi care s-au declarat, cu ocazia încarcerării, ca fiind consumatori de droguri. Semnificativ de observat este faptul că, în perioada 2001-2010, s-a produs o dublare a numărului de deţinuţi care s-au autodeclarat consumatori de droguri la momentul încarcerării (de la 1.065 la 2.043), în condiţiile în care, în aceeaşi perioadă, s-a produs o înjumătăţire a efectivului de deţinuţi (de la 50.035 la 26.721). În funcţie de substanţa autodeclarată ca fiind utilizată înainte de data încarcerării, se constată că în ultimii ani heroina ocupă primul loc în topul preferinţelor de consum (mai mult de două treimi), urmată de canabis şi cocaină. Cocaina şi ecstasy au înregistrat o scădere faţă de anul precedent. De asemenea, potrivit celui de-al al doilea Studiu privind dimensiunea şi tendinţele înregistrate în consumul ilicit de droguri, alcool şi alte substanţe în rândul deţinuţilor, realizat în anul 2011 (primul a avut loc în anul 2006) de către ANA, în colaborare cu ANP, pentru toate tipurile de droguri ilegale şi substanţe noi cu proprietăţi psihoactive (SNPP) în rândul populaţiei de 15 – 64 ani aflate în penitenciar, prevalenţa consumului de droguri de-a lungul vieţii a fost de 25,1%. Astfel, se observă o creştere a prevalenţei consumului de droguri de-a lungul vieţii, atât comparativ cu studiul anterior (în 2006 – 18,5%, cu menţiunea includerii SNPP în anul 2011), cât şi comparativ cu Studiul în populaţia generală cu vârste cuprinse între 15-64 ani (GPS, 2010 – 4,3%). A.N.A. – Compartimentul Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Polițiștii acționează cu efective sporite, în localitatea Cașolț, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Acțiune, în sistem integrat, la Cugir. Detalii aici

Razii și mandate de percheziție puse în aplicare de polițiștii din Harghita, în cadrul unei acțiuni cu forțe mărite. Detalii aici

Percheziții ale Poliției Române pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Sari la conținut