M.A.I. a achiziționat containere destinate operațiunilor de căutare-salvare a victimelor

Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a achiziționat primele sisteme tip container destinate optimizării operațiunilor de căutare-salvare a victimelor în cazul producerii unor situații de urgență majore.Mă bucur că, începând de astăzi, MAI are în dotare 10 sisteme containerizate care vor facilita intervenția în cazul acțiunilor de căutare-salvare reducând semnificativ timpul de intervenție. Acestea sunt dotate cu o serie de echipamente și accesorii speciale, printre care perne hidraulice pentru ridicarea zidurilor prăbușite, precum și senzori acustici și în spectrul infraroșu care permit localizarea victimelor. Am identificat nevoia dotării structurilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență cu aceste echipamente de intervenție performante, inclusiv în urma derulării ultimului exercițiu major din noiembrie – SEISM 2016, a subliniat ministrul afacerilor interne, Ioan – Dragoș Tudorache cu ocazia recepției noilor echipamente.Cele zece sisteme containerizate, 5 de capacitate mare și 5 de capacitate medie, conțin echipamentele necesare căutării și salvării persoanelor prinse sub dărâmături, precum și acordării îngrijirilor medicale în situații de urgență. De asemenea, pot fi utilizate și atunci când autospecialele de primă intervenție nu dispun de suficiente echipamente și accesorii pentru realizarea în condiții optime a intervenției. Aceste containere vor reduce semnificativ timpul de intervenție și perioada necesară descoperirii și salvării victimelor.Primele echipamente achiziționate au intrat în dotarea inspectoratelor din București-Ilfov, Bacău, Bihor, Cluj, Călărași, Constanța, Dolj, Mureș, Timiș și Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență. Celelalte inspectorate vor fi dotate cu astfel de echipamente în prima jumătate a anului viitor.Echipamentele sunt achiziționate în cadrul proiectului MULTIRISC – Programul Operațional Infrastructură Mare având ca scop creșterea nivelului de siguranță al populației, prin dotarea IGSU cu tehnica nouă, eficientă şi modernă pentru a asigura un răspuns mai bun în situații de urgență generate de cele patru tipuri de risc : alunecări de teren, cutremure, eșecul utilităților publice și a accidentelor grave industriale. Valoarea integrală a proiectului este de 157 milioane lei, banii fiind obținuți în totalitate din fonduri europene.În baza aceluiași proiect vor fi achiziționate și autospeciale pentru oxigeno-terapie, autospeciale de intervenție și salvare la înălțime, o tabără mobilă pentru persoane sinistrate și o linie tehnică pentru întreținerea echipamentelor individuale și de protecție.În cursul acestui an, inspectoratele județene pentru situații de urgență au beneficiat de dotări cu tehnică și echipamente ce depășesc 32 de milioane de euro, bani obținuți din fonduri europene și de la bugetul de stat. Dotarea IGSU cu tehnică performantă va continua și anul viitor prin accesarea programelor cu finanțare europeană.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut