MAI asigură cetățenii că este pregătit să gestioneze corespunzător adunările publice anunțate pentru sâmbătă

Referitor la discuțiile apărute în spațiul public despre adunările anunțate a se desfășura la sfârșitul acestei săptămâni, MAI dorește să asigure cetățenii Capitalei și participanții la aceste manifestări că va lua toate măsurile necesare, prin structurile sale de asigurare a ordinii publice – Poliție și Jandarmerie, astfel încât acestea să se desfășoare în condiții de legalitate și normalitate.Așa cum s-a demonstrat până acum, structurile MAI au capacitatea și experiența de a gestiona astfel de manifestări publice, chiar dacă, nu de puține ori înaintea unor astfel de evenimente, au existat diverse provocări în spațiul public.Vă asigurăm că structurile MAI competente vor respecta cadrul legal în vigoare, condițiile de desfășurare a adunărilor publice și vor menține legătura permanent cu organizatorii acestora.Primăria Generală a Municipiului București, prin Comisia de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice a aprobat pentru sâmbătă următoarele evenimente:1. Piața Constituției – Teatrul Excelsior – eveniment cultural – spectacol de teatru Vlaicu Voda; 2. Creart – Centrul Istoric – eveniment cultural – Simfonii pe asfalt; 3. Asociația Accept – Mars al Diversității pentru vizibilitatea comunității LGBT 4. Fundația Inovații Sociale Regina Maria – eveniment divertisment pentru copii – Marea Țopăială – Parcul Regele Mihai I Nordului; 5. Asociația Platforma Unionista „Acțiunea 2012” – adunări publice de susținere a unirii cu Republica Moldova 6. Asociația Inițiativa Prelungirea Ghencea și Grupul Civic Inițiativa Domnești 7. Societatea Rima Special SRL – eveniment cultural – Cărți pe roți 8. Asociația Romana Quigong Falun Dafa Romania – acțiune de informare 9. SC Olga Gudynn International School SRL – eveniment sportiv – în parcul Regele Mihai I10. PSD – adunare publică împotriva abuzurilor 11. Partidul Noua Dreapta – Marșul Normalității 12. PROEDUS – eveniment sportiv – cros – în Parcul Regele Mihai I 13. Teatrul Țăndărică – spectacole de teatru – Parcul Sebastian


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut