Marfuri susceptibile de contrafacere, depistate de politisti

Poliţiştii au depistat într-o piaţă din Timişoara mai multe obiecte de vestimentaţie şi încălţăminte, susceptibile a fi contrafăcute. Produsele au fost confiscate, iar pe numele unor administratori de societăţi comerciale au fost întocmite dosare penale.La data de 5 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Timiş, au desfăşurat o amplă acţiune într-o piaţă din municipiul Timişoara pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit cu mărfuri susceptibile a fi contrafăcute, precum şi pentru descoperirea activităţilor comerciale cu utilizarea de metode evazionist-fiscale.Astfel, poliţiştii au efectuat controale la nouă societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate, urmărindu-se respectarea legislaţiei în domeniul financiar contabil şi au fost verificate documentele de provenienţă a mărfurilor expuse spre vânzare şi cele referitoare la transportul lor.Faţă de şase dintre administratorii unor societăţi comerciale, poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală, fiind suspectaţi de comiterea infracţiunii de „comercializare a unor mărfuri susceptibile a fi contrafăcute”, conform Legii 84/1998, privind mărcile şi indicaţiile geografice.De asemenea, poliţiştii au dispus confiscarea a 75 de costume de sport, 30 de perechi de pantaloni, 11 bluze şi 295 de perechi de pantofi sport în valoare de 75.300 de lei, toate fiind susceptibile de contrafacere.Centrul de Informare si Relatii Publice – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut