Mașini noi pentru Poliția Română

Mașinile au fost achiziționate din suma de 30 de milioane lei cu care a fost suplimentat bugetul Ministerului Afacerilor Interne, în luna aprilie a.c., din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.În vederea continuării demersurilor pentru înnoirea parcului auto al Ministerului Afacerilor Interne, până la finalul acestui an se vor mai achiziționa alte aproximativ 1.300 de autovehicule, autospeciale și motociclete, în valoare de 120 milioane de lei, destinate structurilor MAI. ”Am preluat parcul auto al ministerului la începutul mandatului undeva la 40% ca grad de dotare și foarte multe din mașinile folosite de polițiști și de jandarmi erau uzate. Eu cred că este un pas important pe care îl facem anul acesta, reușind să aducem aproximativ 2000 de mașini, nu numai în Poliție (…) Eu cred cu tărie că aceasta este direcția în care trebuie să mergem”, a declarat ministrul Carmen Dan.Ministrul afacerilor interne a anunțat că, pe lângă îmbunătățirea gradului de înzestrare cu mijloace auto și de protecție, la nivelul structurilor MAI se vor organiza și cursuri de perfecționare în ceea ce privește conducerea autovehiculelor cu regim de circulație prioritară, precum ambulanțele SMURD sau autospecialele Poliției Rutiere. În cadrul programelor de pregătire, cursanții își vor consolida abilitățile necesare conducerii autovehiculelor, punându-se accent pe conducerea preventivă, conducerea sportivă, derapajul controlat, proceduri în caz de accident, frânarea de urgență, menținerea autovehiculului pe traiectoria corectă la viteză crescută. Programele de pregătire auto vor fi conduse de instructori specializați care anterior vor urma cursuri la școli de pilotaj auto ale polițiilor din state UE.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții ale polițiștilor capitalei într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de delapidare. Detalii aici

Cercetați pentru trafic de persoane în formă continuată, influențarea declarațiilor și complicitate la trafic de persoane în formă continuată. Detalii aici

Acțiune de amploare în Târgu Mureș. Detalii aici

Polițiștii continuă acțiunile cu forțe sporite, de tip razie, în orașul Vlăhița și în localitățile din apropiere. Detalii aici

În perioada 30 septembrie – 6 octombrie 2024, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere și asigurarea fluenței traficului, iar, în urma neregulilor constatate, au aplicat 1.619 sancțiuni contravenționale. Detalii aici

Amplă acțiune desfășurată de polițiști, în Dumbrava Roșie. Detalii aici

17 de percheziții domiciliare la persoane cercetate pentru infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept, lovirea sau alte violențe, amenințarea, distrugerea și violarea de domiciliu. Detalii aici

Polițiștii acționează cu efective sporite, în localitatea Cașolț, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Acțiune, în sistem integrat, la Cugir. Detalii aici

Razii și mandate de percheziție puse în aplicare de polițiștii din Harghita, în cadrul unei acțiuni cu forțe mărite. Detalii aici

Percheziții ale Poliției Române pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Sari la conținut