Masuri cod galben ploi

Peste 3.300 de pompieri cu peste 2.200 de mijloace tehnice sunt pregătiți să intervină în sprijinul populației și autorităților locale din zonele vizate de fenomenele meteorologice periculoase care vor intra în vigoare astăzi. În contextul emiterii, de către Administrația Națională de Meteorologie, a atenționării COD GALBEN pentru perioada 13 iunie, ora 14.00 – 15 iunie, ora 08.00, ce vizează instabilitate atmosferică accentuată, averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină în Banat, Crișana, Oltenia, Maramureș, Transilvania, jumătatea de vest a Munteniei și zonele de munte, IGSU a dispus unităţilor subordonate luarea măsurilor necesare pentru prevenirea şi gestionarea operativă a unor eventuale situaţii de urgenţă. Astfel, în judeţele aflate sub incidenţa codului de vreme rea s-a dispus asigurarea rezervei de personal, pentru a putea fi suplimentate efectivele de intervenție în cazul producerii unor situații de urgență. Totodată, la nivelul zonelor vizate sunt monitorizate permanent cursurile de apă, pentru a stabili dacă nivelul debitelor acestora poate produce inundații.De asemenea, pentru asigurarea acțiunilor în sprijinul administrației publice locale și comunităților, pompierii din cadrul subunităților operative au verificat și pregătit mijloacele tehnice de intervenție la inundații, constând în motopompe de mare capacitate, bărci și autospeciale cu echipamente pentru evacuarea apei.Dacă situația din teren o va impune, la nivelul inspectoratelor pentru situații de urgență se vor activa grupele operative și centrele județene de coordonare și conducere a intervenției, care au în componență reprezentanți ai tuturor structurilor cu atribuții în managementul situațiilor de urgență.Evoluția situației din teren va fi permanent monitorizată prin Centrul Operațional Național al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. RECOMANDĂRI:• Pentru evitarea producerii unor situații de urgență care pot afecta viața și bunurile, recomandăm cetățenilor ca pe timpul intensificării vântului și căderilor de grindină, să se adăpostească în locuințe sau alte spații care le asigură protecția și să deconecteze aparatura casnică.• De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.• Având în vedere posibilitatea averselor cu acumulări semnificative de apă, recomandăm populaţiei din zonele vizate de avertizări să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale.• Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și App Store și a Platformei Naționale de Pregătire pentru Situații de Urgență „Fiipregatit.ro”.Serviciul Informare și Relații Publice- I.G.S.U.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții ale polițiștilor capitalei într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de delapidare. Detalii aici

Cercetați pentru trafic de persoane în formă continuată, influențarea declarațiilor și complicitate la trafic de persoane în formă continuată. Detalii aici

Acțiune de amploare în Târgu Mureș. Detalii aici

Polițiștii continuă acțiunile cu forțe sporite, de tip razie, în orașul Vlăhița și în localitățile din apropiere. Detalii aici

În perioada 30 septembrie – 6 octombrie 2024, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere și asigurarea fluenței traficului, iar, în urma neregulilor constatate, au aplicat 1.619 sancțiuni contravenționale. Detalii aici

Amplă acțiune desfășurată de polițiști, în Dumbrava Roșie. Detalii aici

17 de percheziții domiciliare la persoane cercetate pentru infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept, lovirea sau alte violențe, amenințarea, distrugerea și violarea de domiciliu. Detalii aici

Polițiștii acționează cu efective sporite, în localitatea Cașolț, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Acțiune, în sistem integrat, la Cugir. Detalii aici

Razii și mandate de percheziție puse în aplicare de polițiștii din Harghita, în cadrul unei acțiuni cu forțe mărite. Detalii aici

Percheziții ale Poliției Române pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Sari la conținut