Măsuri de ordine publică dispuse la meciul de fotbal dintre F.C. Steaua Bucureşti şi F.C. Petrolul Ploieşti

Peste 320 de poliţişti bucureşteni vor acţiona astăzi, 22 aprilie a.c., pentru menţinerea ordinii publice şi a siguranţei rutiere, cu ocazia desfăşurării pe Arena Naţională din Capitală a meciului de fotbal dintre F.C. Steaua Bucureşti şi F.C. Petrolul Ploieşti.Acţiunea Poliţiei Capitalei vizează menţinerea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică, prin prevenirea manifestărilor violente, a actelor de vandalism sau a altor fapte antisociale.Poliţiştii vor acţiona atât pentru menţinerea ordinii publice în proximitatea stadionului, cât şi în alte zone de interes operativ, asigurând totodată accesul auto al riveranilor în zonele în care a fost blocată sau deviată circulaţia rutieră. În acest sens, poliţiştii bucureşteni vor organiza şi intensifica acţiunile de patrulare în staţiile de metrou şi în mijloacele de transport în comun, urmând a lua măsuri de prevenire a înşelăciunilor comise prin diferite moduri de operare, a acostărilor de persoane, furturilor din poşete sau buzunare, respective a furturilor de şi din auto.Totodată, poliţiştii Capitalei vor accentua activităţile de prevenire şi combatere a infracţiunilor săvârşite cu violenţă şi a faptelor de natură să împiedice desfăşurarea normală a acestui eveniment.Poliţiştii rutieri îşi vor intensifica acţiunile derulate pe principalele artere de circulaţie, în punctele cu risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens, în vederea fluidizării traficului şi prevenirii evenimentelor rutiere, limitarea excesului de viteză şi depistarea celor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice.Pentru asigurarea desfăşurării în deplină siguranţă a manifestării sportive, precum şi pentru evitarea apariţiei unor situaţii conflictuale de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, Poliţia Capitalei face următoarele recomandări cetăţenilor:- să manifeste răbdare, să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;- să adopte un comportament civilizat şi respectuos faţă de ceilalţi participanţi;- să nu consume băuturi alcoolice dacă intenţionează să conducă autovehicule;- în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite ajutorul celei mai apropiate patrule de poliţie, sau să apeleze la numărul unic de urgenţă 112;- să respecte indicaţiile agenţilor rutieri care dirijează traficul rutier.Dacă sunteţi martorii săvârşirii unor fapte antisociale nu ezitaţi să solicitaţi sprijinul celui mai apropiat echipaj de poliţie ori să apelaţi numărul unic de urgenţă 112.Totodată, puteţi sesiza problemele din trafic la numărul de telefon 021.9544.D.G.P.M.B. – Compartimentul Comunicare Publica


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut