Măsuri preventive de supraveghere judiciară pentru 146 de persoane

În perioada 18 – 25 ianuarie 2019, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară față de 146 de persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.Astfel, la nivel naţional, a fost dispusă măsura arestului la domiciliu față de 32 de persoane și cea a controlul judiciar față de alte 114 persoane. Poliţia Română verifică, periodic, dacă persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile. În cazul încălcării acestora de către persoanele supravegheate judiciar, polițiștii sesizează imediat instanţa competentă.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

114 misiuni de stingere a incendiilor produse în țară. Detalii aici

672 de conducători auto, care reprezentau un potențial pericol pentru ceilalți participanți, scoși din trafic. Detalii aici

5.330 de intervenții ale efectivelor MAI, pentru protejarea cetățenilor. Detalii aici

Peste 51.000 de verificări cu aplicația eDAC, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici

Sari la conținut