Măsuri speciale în contextul atenționării hidrologice Cod Galben

Măsuri speciale luate de IGSU în contextul atenționării hidrologice de Cod Galben în nouă județe din țarăPeste 1.400 de pompieri cu 360 mijloace tehnice sunt pregătiți să intervină în sprijinul comunităților, pentru limitarea și înlăturarea efectelor posibil a fi generate de fenomenele meteorologice periculoase. În cursul zilei de vineri, 17 martie a.c., Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis, pentru perioada 18 martie, ora 16.00 – 20 martie ora 12.00, o atenționare Cod Galben, fiind preconizate scurgeri importante pe versanţi, viituri rapide şi creşteri de debite pe unele râuri din județele Alba, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Cluj, Hunedoara, Maramureș, Satu Mare și Timiș.De asemenea, Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică pentru această perioadă, care prognozează ploi în toată țară, ninsori în zonele de munte și intensificări ale vântului, mai ales în zona de sud.Pentru a veni în sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale şi populaţiei din localitățile aflate sub incidența fenomenelor vizate, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a dispus unităților subordonate monitorizarea zonelor de competență și adoptarea măsurilor pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă ce pot apărea. Totodată, au fost verificate și pregătite mijloacele tehnice de intervenție la inundații, constând în motopompe de mare capacitate, bărci, precum și autospeciale de stingere cu echipamente pentru evacuarea apei.Echipe mixte formate din pompieri și reprezentanți ai autorităților locale vor executa misiuni de recunoaștere în zonele potențial a fi afectate de inundații, cu accent pe starea lucrărilor de apărare, evoluția debitelor și a nivelurilor cursurilor de apă.Dacă situația din teren o va impune, la nivelul inspectoratele pentru situații de urgență se vor activa grupele operative și centrele județene de coordonare și conducere a intervenției, care au în componență reprezentanți ai tuturor structurilor cu atribuții în managementul situațiilor de urgență.Recomandăm cetățenilor din zonele vizate de avertizări să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru a facilita evacuarea normală a apelor pluviale, precum și parcarea autoturismelor în zone ferite, pentru limitarea posibilele pagube generate de vântul puternic.Evoluţia fenomenelor meteorologice periculoase va fi permanent monitorizată prin Centrul Operaţional Naţional al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.I.G.S.U. – Serviciul Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut