Mesajul ministrului afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, cu prilejul Zilei Pașaportului Românesc

Pașaportul românesc împlinește 106 ani de existență. De-a lungul acestei perioade de timp a existat un interes permanent de a ține acest document în pas cu vremurile pe care le trăim. Și a mai existat un reper important – așteptările cetățenilor de a avea un document sigur, eficient și care să le asigure libertatea de călătorie.Astăzi, aceste obiective se completează cu nevoia de a răspunde și altor exigențe ale comunității – accesibilitate, sisteme și platforme informatice, condiții rapide de obținere, cât mai puțină birocrație. Orice demers inovator se introduce cu efort în mentalul colectiv, iar pentru asta este nevoie de o comunicare permanentă. Inclusiv introducerea sistemului de notificare prin SMS cu privire la expirarea pașaportului este o măsură foarte utilă, care își va dovedi eficiența în foarte scurt timp.În paralel, modificările din domeniul legislativ au rolul de a face ordine într-un haos care nu a făcut altceva decât să contribuie la crearea aglomerațiilor de la ghișee. Proiectul legislativ este acum în Parlament și îl vom susține în continuare, pentru că este mare nevoie de o abordare coerentă, inclusiv pe acest palier.Trebuie să fim conștienți că aceste măsuri administrative și legislative nu vor rezolva anul acesta problemele de sistem. Avem însă mândria că am făcut lucruri bune care, mai devreme sau mai târziu, vor eficientiza întreg circuitul de emitere și eliberare a documentelor de călătorie. Pentru munca dumneavoastră în condiții deloc ușoare, pentru răbdarea și implicarea pe care le dovediți primiți aprecierile mele. Și vă mai rog, să nu uitați niciodată că orice serviciu public trebuie orientat în beneficiul cetățeanului. Astăzi este ziua pașaportului și, implicit, este sărbătoarea fiecăruia dintre cei care au contribuit și contribuie la dezvoltarea acestui domeniu. Vă doresc tuturor multă putere de muncă, sănătate și împliniri atât în plan profesional, cât și personal. La mulți ani!


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bărbat urmărit național  – depistat de polițiștii Capitalei. Detalii aici

Mandate de aducere puse în aplicare de polițiștii Capitalei. Detalii aici

Verificări ale polițiștilor de la Autostrăzi, pentru siguranța traficului

Opt camioane încărcate cu materiale de cazarmament pregătite pentru sprijinirea comunităților din județul Galați

Acțiuni în zona aeroporturilor, pentru verificarea transportului de persoane

Bărbat bănuit de furtul unui autoturism, prins în flagrant de polițiștii Capitalei

Pompierii își sporesc capacitatea de intervenție în județul Galați

Sari la conținut