Patru tineri au fost identificaţi de poliţişti după ce au sustras dintr-o locuinţă, 3.800 de euro şi două legături de chei de autoturism. / Pe numele tinerilor au fost întocmite dosare penale.La data de 5 aprilie a.c., poliţiştii Postului de Poliţie Borcea judeţul Călăraşi, au fost sesizaţi de o localnică, despre furtul din locuinţă a unei casete metalice, în care se afla suma de 3800 de euro, două chei de contact ale unui autoturismul străin şi o legătură de chei de la garaj.Poliţişti au identificat ca suspectă de comiterea furtului este o rudă a părţii vătămate, D.A., de 16 ani, din Comuna Borcea, judeţul Călăraşi, care, în seara zilei de 4 aprilie a.c., prin promisiuni şi inducere în eroare, a fost determinată de P. Cosmin, L. Ionuţ şi C. Marius, toţi de 18 ani, toţi din municipiul Feteşti, judeţul Ialomiţa, să sustragă bunurile din locuinţă. Suma de bani a fost împărţită între P. Cosmin şi C. Marius, iar caseta metalică şi cheile de la autoturism, după ce au fost distruse, au fost aruncate în apa braţului Borcea, în zona municipiului Feteşti.Totodată, în urma cercetărilor, poliţiştii au mai stabilit că, la data de 31 martie a.c., D.A., împreună cu L. Ionuţ, C. Marius şi C. M, de 17 ani, din Municipiul Feteşti, judeţul Ialomiţa au sustras din aceeaşi locuinţă, suma de 500 de euro.Suma de 3.800 de euro, caseta metalică şi contravaloarea în lei a sumei de 500 de euro au fost recuperate şi predate părţii vătămate.În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a activităţii infracţionale a suspecţilor.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE-I.G.P.R
Mii de euro sustraşi dintr-o locuinţă, recuperaţi de poliţişti
Alte articole: