Prezentatoare știri:
Mii de forțe de ordine se află în cele mai aglomerate zone zilele acestea, pentru a se asigura că locurile în care petrec oamenii sunt în siguranță.
Cristina Filip, corespondent:
Se vede că suntem în minivacanța de 1 Mai pentru că centrul istoric al Capitalei este deja plin de oameni care au ieșit să se relaxeze, ce-i drept ne ajută și vremea, pentru că dacă ieri a fost extrem de frig, astăzi a ieșit soarele, deci este vreme perfectă.
S-au mobilizat și forțele de ordine, într-adevăr, Poliția și Jandarmeria supraveghează atent toate zonele aglomerate alături de mine. Iulian Drăgoi, reprezentantul Ministerului Afacerilor Interne, vedem o mobilizare impresionantă zilele acestea a Poliției, cel puțin în zonele în care se anunță petreceri.
Iulian Drăgoi, reprezentant Ministerul Afacerilor Interne (intervenție video):
Așa este, din ordinul conducerii Ministerului afacerilor Interne, acționăm în sistem integrat, polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, de asemenea, avem și echipajele SMURD și pompierii care sunt mobilizați, sperăm să nu fie nevoie de intervenția lor, dar sunt la datorie.
Colegii de la Inspectoratul General de Aviație supraveghează la solicitarea Poliției, traficul rutier din elicoptere. Sunt aproximativ 25.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne la datorie în această perioadă, de asemenea, colegii de la Poliția Rutieră folosesc 350 de aparate radar care sunt utilizate pe principalele artere rutiere, în special cele către litoral și cele către stațiunile montane.
Cristina Filip, corespondent:
Pentru câte zile sunt anunțate aceste verificări și controale sporite?
Iulian Drăgoi, reprezentant Ministerul Afacerilor Interne (intervenție video):
Colegii mei vor fi la datorie pe toată perioada minivacanței. Dacă este necesar, ceea ce sperăm să nu fie cazul, forțele pot fi suplimentate.
Noi suntem alături de cetățeni pentru a ne asigura că petrec această minivacanță fără incidente, nedorite și profit de acest de această ocazie să le transmit și câteva sfaturi, în primul rând să nu conducă dacă au consumat alcool sau alte substanțe care le pot altera starea, în al doilea rând, dacă participă la petreceri sau la evenimente, să aibă grijă să nu intre în altercații nici măcar în cele verbale, pentru că aceste lucruri pot degenera rapid.
Cristina Filip, corespondent:
Așadar, pentru a nu vă strica minivacanța de 1 Mai, dacă ați ales să mergeți undeva să petreceți aceste zile, două sfaturi esențiale, foarte mare, atenție unde și cum petreceți, iar dacă sunteți șoferi foarte mare, atenție cum conduceți.








































