Întâlnire a ministrului afacerilor interne, Ion Marcel Vela, cu organizațiile sindicale ale polițiștilor

Astăzi, 5 martie a.c., la sediul MAI, ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, a avut o întâlnire cu toate organizațiile sindicale ale polițiștilor pentru a discuta modalitatea de punere în aplicare a Deciziei Î.C.C.J. nr.51/2019 referitoare la unele dintre drepturile personalului ministerului.

Ministrul Ion Marcel Vela și-a exprimat întreaga disponibilitate de a promova o ordonanță de urgență sau un act normativ la nivel de lege pentru punerea în aplicare a efectelor juridice ale Deciziei Î.C.C.J. nr.51/2019, proiect ce trebuie să soluționeze toate aspectele incidente care nu pot fi reglementate printr-un act normativ intern (Ex: ordin de ministru)
Ministrul Vela a precizat că în proiectul de act normativ trebuie asigurată sustenabilitatea financiară pe toată perioada în care aceste drepturi restante vor fi acordate.
De asemenea, reprezentanții MAI i-au asigurat pe sindicaliști de întreaga disponibilitate de cooperare în interesul aplicării legii și au solicitat inclusiv din partea sindicatelor propuneri scrise care să conducă la soluții corecte și echitabile pentru toți beneficiarii Deciziei.
De altfel, pe site-ul MAI a fost publicat un proiect de ordonanță de urgență prin care să pună în aplicare decizia menționată și astfel să fie eliminate inechitățile salariale dintre anumite categorii de personal din MAI.
Proiectul de ordonanță publicat prevede, în accepțiunea Deciziei 51/2019, actualizarea următoarelor valori/cuantumuri salariale: valoarea/cuantumul aferent(ă) sporului de fidelitate prevăzut de legislația în vigoare până la 01.01.2010; valoarea/cuantumul aferent(ă) sporului pentru agenții de poliție absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior, cu diplomă de licență, prevăzut de legislația în vigoare până la 01.01.2010; valoarea/cuantumul aferent(ă) sporului pentru condiții de pericol deosebit prevăzut de legislația în vigoare până la 01.01.2010.

Soluția legislativă propusă prin actualul proiect de ordonanță de urgență ține cont de Decizia nr.51/2019, de prevederile legale care au reglementat stabilirea salarizării la nivelul maxim de salarizare aflat în plată, inclusiv de coordonatele de salarizare reclamate de aplicarea acestui nivel, precum și de legislația-cadru de salarizare în vigoare.
Totodată, în cadrul întâlnirii, s-a stabilit că, după învestirea Guvernului, MAI va face propuneri de modificare a Ordonanței de urgență nr. 20/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare. Se va avea în vedere clarificarea prevederilor referitoare la incompatibilități, astfel încât restricțiile impuse să fie stabilite strict în scopul garantării principiului imparțialității în parcursul cercetării penale.
Organizațiile sindicale prezente la discuții au fost: SEDLEX, SNAP, SNPPC, PRO LEX, DECUS, DIAMANTUL, Europol, Unipol și SNPF.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bulgaria și România continuă colaborarea activă și eficientă în protejarea frontierelor externe ale UE și în combaterea criminalității transfrontaliere, detalii aici

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la începerea lucrărilor la noul sediu al Spitalului de urgență al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, detalii aici

Întâlnirea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu José Antonio Hernández Pérez- Solórzano, ambasadorul Regatului Spaniei în România, detalii aici

O nouă zi cu foarte multe incendii de vegetație. Detalii aici

Persoane depistate cu ședere ilegală, în ultima săptămână de către polițiștii de imigrări. Detalii aici

Față de bărbatul în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea agresiunii în stația de tramvai, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.566 de evenimente

În ultimele 24 de ore, 29.712 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 761 de conducători auto.

6 aeronave au fost ridicate de la sol în ultimele 24 de ore

Sari la conținut