Ministrul Ioan Rus participă la Exercițiul bilateral româno-bulgar de management al crizelor la Calafat-Vidin

Ministrul Administrației și Internelor, Ioan Rus, participă astăzi, 30 iunie a.c., la Exercițiul bilateral româno-bulgar de management al crizelor Calafat-Vidin, eveniment la care și-a anunțat prezența comisarul european pentru dezvoltare regională, Johannes Hahn. Exercițiul se desfășoară în contextul cooperării transfrontaliere din cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD) și are drept scop evaluarea cooperării dintre cele două ţări în vederea gestionării unor potențiale situaţii de criză, care impun o intervenţie comună a structurilor de specialitate aparţinând ministerelor de interne din cele două țări.Scenariul după care se va desfășura exercițiul comun constă în rezolvarea unei situaţii de criză în apropierea oraşului Vidin, Bulgaria, ce impune o intervenție urgentă a structurilor specializate. În cadrul exercițiului, situaţia de criză imaginată presupune luarea unui grup de ostatici de către mai mulți traficanţi de droguri – împotriva cărora justiţia austriacă a emis un mandat de arestare – la bordul unui ferry boat, situaţie care generează şi un accident chimic. În urma acestui exercițiu, specialiștii din cele două țări vor putea evalua și identifica procedurile operaţionale de acţiune pentru gestionarea situaţiilor simulate prin scenariu, precum și analiza unor proceduri comune de intervenție.Un alt obiectiv asumat de cele două părți îl constituie verificarea fluxului informaţional-decizional între instituţiile similare din cele două state. La această activitate, mai participă, din partea Ministerului Administrației și Internelor, șeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene și Relații Internaționale, chestor șef de poliție Marian Tutilescu. * * * Reamintim că astăzi, 30 iunie a.c., între orele 12.00-18.00, circulaţia pe Dunăre din portul Calafat în portul Vidin va fi întreruptă ca urmare a desfășurării acestui exercițiu bilateral.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut