Ministrul Petre Tobă s-a întâlnit cu secretarul general al INTERPOL

Ministrul Petre Tobă și secretarul general INTERPOL au discutat astăzi despre cea mai recentă operațiune antidrog din România, finalizată cu capturarea a peste 2,5 tone de cocaină. Ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, a avut astăzi, 01 iulie 2016, o întrevedere cu secretarul general al INTERPOL, Jürgen Stock, la sediul INTERPOL din Lyon – Franţa. Discuţiile s-au axat în principal pe provocările cu care se confruntă în prezent Uniunea Europeană, atât în ceea ce priveşte ameninţările teroriste, dar și impactul asupra cooperării agențiilor de aplicare a legii, după rezultatul referendumului din Marea Britanie.De asemenea, ministrul afacerilor interne l-a informat pe secretarul general INTERPOL despre cea mai recentă captură de droguri realizată zilele acestea în România, de peste 2,5 tone de cocaină, ceea ce demonstrează o dată în plus, implicarea autorităților de aplicare a legii din România în combaterea criminalității organizate la nivel internațional. Ministrul Petre Tobă a subliniat că “astfel de operațiuni complexe sunt rezultatul excelentei cooperări polițienești pe care România o are cu agențiile de aplicare a legii din statele partenere”.În acest context, secretarul general al INTERPOL a anunțat că acest caz va fi folosit ca exemplu de cooperare la Conferința Regională din zona Americilor, care va avea loc la începutul lunii viitoare în Panama.Referindu-se la cooperarea cu autoritățile române, domnul Jürgen Stock a menționat că România reprezintă un exemplu de bune practici pentru statele europene în ceea ce priveşte implementarea, utilizarea şi accesarea informaţiilor poliţieneşti din bazele de date INTERPOL. De altfel, România se află între primele 10 state din lume din punct de vedere al alimentării cu date și informații a bazelor de date, dar și un contributor principal la operațiunile organizației. Apreciind profesionalismul polițiștilor români, România a fost invitată să participe cu specialiști în proiecte concrete derulate la nivelul Secretariatului General INTERPOL și, totodată, să aplice împreună la proiecte privind regiunea europeană, finanțate de UE, dar și de alte organisme externe.Referitor la intensificarea fenomenului terorist și a creșterii amenințărilor la adresa securității internaționale, în urma discuțiilor de astăzi, MAI urmează să beneficieze de asistență și suport tehnic din partea Secretariatului General al INTERPOL pentru implementarea tuturor instrumentelor de cooperare ale INTERPOL, demers care va contribui la creșterea nivelului de siguranță al cetățenilor.„Suntem un partener important al INTERPOL alături de care am desfășurat foarte multe operațiuni de succes iar întâlnirea de astăzi este o reconfirmare a acestei excelente colaborări și o oportunitate pentru dezvoltarea unor noi instrumente de cooperare” a declarat ministrul Petre Tobă la finalul întrevederii cu secretarul general al INTERPOL, Jürgen Stock.Secretarul general al INTERPOL a subliniat colaborarea din ce în ce mai bună cu agențiile europene și sprijinul pe care UE îl acordă organizației internaționale INTERPOL.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut