Misiunile efectivelor MAI, în ultimele 24 de ore

Efectivele Inspectoratului General al Poliției Române efectuează, miercuri, 2 martie a.c., 15 acțiuni operative, desfășurând 86 de percheziții pe trei linii de activitate: combaterea criminalității organizate, investigarea criminalității economice și investigații criminale.

În ultimele 24 de ore, prioritățile structurilor MAI au fost menținerea ordinii și liniștii publice, supravegherea și controlul frontierei de stat, stingerea incendiilor și acordarea asistenței medicale de urgență.

Astfel, angajații din cadrul structurilor operative au intervenit la 3.523 de evenimente, dintre care 2.147 au fost circumscrise menținerii ordinii și liniștii publice, iar 1.376 au fost intervenții circumscrise situațiilor de urgență, în special pentru acordarea asistenței medicale de urgență.

Polițiștii și jandarmii aflați în executarea atribuțiilor de serviciu, în cursul zilei de ieri, au prins în flagrant 95 de autori de infracțiuni care au săvârșit 99 de fapte penale. Totodată, s-au dispus măsuri preventive pentru 49 de persoane și au fost depistate 13 persoane urmărite național sau internațional.

În ultimele 24 de ore, la nivelul structurilor de poliție, au fost semnalate și înregistrate 708 posibile infracțiuni, aproape 20% dintre acestea din oficiu.

Marți, 1 martie a.c., în urma acțiunilor zilnice desfășurate de polițiștii rutieri urmăresc prevenirea și combaterea accidentelor grave de circulație, au fost reținute 462 de permise de conducere și au fost retras 218 certificate de înmatriculare.

Polițiștii și jandarmii aflați în executarea misiunilor, în cursul zilei de ieri, au constatat peste 6.700 de abateri de natură contravențională pentru sancționarea cărora au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2,1 milioane de lei.

În același interval, polițiștii au confiscat bunuri în valoare de aproape 400.000 de lei, iar polițiștii de frontieră au confiscat bunuri în valoare de peste 72.000 de lei.

Marți, reprezentanții IGSU au efectuat 37 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind astfel identificate 8 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. De asemenea, au fost aplicate 113 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 137.500 de lei.

Serviciile mobile de urgență, reanimare și descarcerare au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru acordarea de asistenței medicale de urgență pentru 1.026 de persoane.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 8 persoane. Și polițiștii au intervenit pentru salvarea unei persoane cu intenții suicidale.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 6 misiuni aero-medicale, fiind salvate 5 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, frontiera de stat a fost tranzitată de 149.948 de persoane și de 41.268 de mijloace de transport.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut