!!! Atenție la tentativele de înșelăciune! Angajații MAI nu vă vor cere niciodată printr-un apel telefonic să transferați bani sau să divulgați detalii bancare ori de autentificare în aplicații bancare. Dacă ați primit un astfel de apel, anunțați Poliția!

Noi metode de înșelăciune: ”ajutoare” oferite de falși preoți și călugări (Antena 3)

Prezentatoare știri:

Patriarhia și Poliția atrag atenția asupra falșilor călugări care păcălesc oamenii, sub pretextul că încearcă să ajute, chiar în această perioadă. Georgiana Murgilă are toate informațiile, o ascultăm.

Georgiana Murgilă, jurnalist Antena 3 (intervenție în direct):

Bun găsit! Rețelele sociale au fost inundate de așa-zise măicuțe, cele care oferă un așa-zis sprijin către cei care sunt în situații dificile, de exemplu, suferă din dragoste sau întâmpină probleme financiare și invită pe oameni să apeleze la serviciile lor contra cost, evident, astfel încât să scape de aceste probleme. Nu numai Poliția trage un semnal de alarmă, ci și Patriarhia, am văzut că deja a fost exasperată de astfel de personaje care se dau reprezentanți ai bisericii sau ai unor mănăstiri.

Care este mesajul dumneavoastră către cei care, poate, sunt tentați să apeleze la aceste căi când nu mai găsesc nici o altă cale?

Chestor de poliție Ramona Dabija (intervenție în direct):

Cetățenii trebuie să cunoască faptul că infractorii profită de orice oportunitate, de orice ocazie, iar acum suntem într-o perioadă în care lumea se pregătește pentru sfintele sărbători. Era normal și ne așteptam să apară astfel de infractori, după falșii polițiști, falșii reprezentanți ai industriei  de utilități, iată că a venit rândul și bisericii și, într-adevăr, sunt o serie de persoane care, sub haina monahală, încearcă să facă rost de bani și de bunuri. Și aici vorbim atât de modul de operare din mediul online, când ei încearcă să apeleze la mila publicului sau sub falsa credință că îți oferă rețete miraculoase, ești pus să-ți dai datele bancare sau în viața reală, utilizează acea metodă ”Pomana”, cunoscută, clasică deja și încearcă să pătrundă în locuință, de unde pot sustrage bunuri.

 



Alte articole:
×
ULTIMA
ORĂ

Discursul domnului Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, cu prilejul Zilei Direcției Operațiuni Speciale. Detalii, aici

Sari la conținut