OPERAȚIUNEA CONVERSUS

Poliția Română a condus o operațiune, la nivel european, pentru prevenirea și combaterea traficului cu arme, în special a celor de alarmare și semnalizare, care se pot modifica în arme letale. În total, au fost indisponibilizate 1.388 de arme deținute ilegal.

Operațiunea s-a desfășurat pe parcursul anului 2023 și începutul anului 2024, fiind concretizată prin acțiunea conjugată, realizată în luna februarie 2024, sub coordonarea Europol, în colaborare cu Comisia Europeană, și care a implicat autoritățile de aplicare a legii din 16 state partenere.

Astfel, la nivel european, operațiunea a constat în punerea în aplicare a peste 600 de mandate de percheziție domiciliară, care au condus la 107 arestări și indisponibilizarea a 1.388 de arme letale și neletale deținute ilegal.

Totodată, au mai fost indisponibilizate 60.192 de bucăți de elemente de muniție letală și neletală, de diferite calibre, și aproximativ 19,5 kilograme de droguri (heroină, cocaină și canabis).

De asemenea, Poliția Română, prin structurile de arme, explozivi și substanțe periculoase, a pus în executare 556 de mandate de percheziție domiciliară, fiind indisponibilizate 800 de arme neletale supuse autorizării, dintre care 75 de pistoale cu gaze, având destinația autoapărare, și 57.520 de elemente de muniție letală și neletală, de diferite calibre, deținute ilegal.

Armele care folosesc cartușe cu gaze au devenit una dintre armele frecvent folosite de către persoanele implicate în activități infracționale, întrucât pot fi ușor de procurat și convertit în arme letale.

În activități au fost implicate 16 state: România, Bulgaria, Belgia, Germania, Grecia, Letonia, Portugalia, Slovenia, Suedia, Albania, Moldova, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia, Ucraina și Marea Britanie.

https://www.europol.europa.eu/media-press/newsroom/news/almost-1-400-firearms-removed-circulation-in-16-european-countries 

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Zilei Clubului Sportiv Dinamo București, aici

Reținuți pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri. Vezi aici

21 de persoane salvate în ultimele 24 de ore. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 31.000 de verificări. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 530 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.208 de evenimente. Detalii aici

Traficul la frontieră în data de 14 mai 2024. Detalii aici

Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția Generală de Protecție Internă, organizează, în perioada 14-15 mai 2024, la București, o conferință internațională pe tema “Impactul interferențelor informaționale asupra proceselor democratice/electorale”.Detalii aici

Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane: 19 ani de activitate/ O nouă Strategie Națională Împotriva Traficului de Persoane pentru perioada 2024-2028. Detalii aici

Sari la conținut