Participarea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la inaugurarea Muzeului Național al Pompierilor

 

Cătălin Predoiu, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne:

 

Domnule secretar de stat, domnule inspector general, distinși oaspeți, dragi pompieri, este o onoare și un privilegiu să ne aflăm, astăzi, aici, în fața unui simbol atât de important pentru istoria noastră, un simbol al curajului, dedicării și devotamentului pompierilor români.

 

Inaugurarea Muzeului Național al Pompierilor, după trei ani de eforturi pentru consolidarea și modernizarea acestuia, reprezintă mai mult decât finalizarea unui proiect, este o celebrare a tradiției, a sacrificiului și a identității noastre naționale. Până să demarăm lucrările de consolidare, Foișorul de Foc a fost într-un stadiu avansat de degradare, așa cum specialiștii ne-au înfățișat, astăzi, aici, din 1978 nu se mai efectuaseră reparații.

 

Este un monument istoric care a vegheat asupra Bucureștiului și bucureștenilor timp de mai bine de un secol. Acest edificiu emblematic, martor al atâtor momente cruciale din istoria noastră, a fost consolidat și reînviat pentru a continua să inspire generațiile viitoare. Transformarea Foișorului de Foc într-un muzeu de referință este cu adevărat o mărturie a respectului nostru profund pentru trecut, pentru angajamentul de a păstra vie memoria celor care au servit cu devotament patria.

 

Finalizarea lucrărilor de consolidare a fost, într-adevăr, pentru specialiști, o provocare deosebită. Rezultatul, însă, este unul demn de laudă și respect. Îmbinând, cu măiestrie, tehnici moderne cu arhitectura tradițională, ei, experții aici de față, au reușit să păstreze autenticitatea clădirii, asigurându-ne, în același timp, că aceasta va rezista încercărilor timpului.

 

Cum s-a spus, sursa de finanțare a fost un program operațional regional, fonduri europene. Valoarea lucrărilor de consolidare s-a ridicat la 25 de milioane de lei aproximativ și a constat în conservarea și restaurarea obiectivului, materiale cu proprietăți și aspect identic cu cele originale, lucrări de refaceri integrale de elemente ornamentale, refaceri de finisaje, înlocuiri de echipamente, dotarea imobilului și așa mai departe. Consolidarea propriu-zisă a clădirii s-a realizat prin executarea unor lucrări cu impact limitat asupra funcțiunilor și al spațiului de expunere muzeală.

 

Este important să menționăm un aspect deosebit al lucrărilor de consolidare structurală desfășurate: utilizarea izolatorilor seismici, respectiv metoda izolării pasive a bazei, care introduce o soluție suplimentară de protecție a structurii, prin decuplarea structurii de fundație. Astfel, prin utilizarea unui număr de 18 reazeme izolatoare și 5 amortizori seismici, s-a asigurat gradul optim de protecție antiseismica a clădirii și, totodată, a ajutat în păstrarea integrității arhitecturale a Foișorului de Foc.

 

Echipele de specialiști care au făcut posibil ca acest proiect să prindă viață merită toată aprecierea noastră pentru profesionalismul și dedicarea lor. În numele Ministerului Afacerilor Interne vă mulțumesc și vă felicit pentru această performanță!

 

Astăzi, Muzeul Național al Pompierilor găzduiește sute de exponate care ilustrează evoluția pompierilor români de-a lungul istoriei. Fiecare obiect, fiecare uniformă sau echipament expus aici poartă cu sine o poveste – povestea unor oameni care, de-a lungul timpului, au ales să pună siguranța și binele comunității și al cetățenilor mai presus de propria viață.

 

Acest muzeu nu este doar un loc de amintire. E un centru educativ, un spațiu în care publicul larg poate înțelege și aprecia curajul și sacrificiul pompierilor români. În aceste exponate, noi ne dorim ca vizitatorii să simtă o legătură profundă cu cei care și-au dedicat viața protejării semenilor lor şi să fie inspirați în tot ceea ce fac de valorile care definesc nobila profesie de pompier.

 

De-a lungul celor trei ani cât a durat consolidarea, am avut, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, privilegiul de a colabora cu numeroase instituții și organizații de specialiști care au contribuit la succesul acestui proiect.

 

În încheiere, doresc să subliniez faptul că Muzeul Foișorul de Foc nu este doar un spațiu al istoriei. Noi ne dorim să fie un loc de inspirație pentru toți cetățenii români, un loc în care să ne aducem aminte despre valorile noastre și în care să ne forjăm voința noastră de a le apăra și promova în fiecare zi, prin tot ceea ce facem.

 

Vă mulțumesc pentru prezența dumneavoastră, pentru sprijinul acordat acestui proiect. Împreună, în primul rând prin efortul specialiștilor și al celor care au susținut administrativ acest proiect, am reușit să redăm Muzeului Național al Pompierilor strălucirea de odinioară, asigurându-ne că povestea pompierilor români va fi spusă și generațiilor viitoare.

 

Astăzi, de Ziua Pompierilor, în calitate de ministru al Afacerilor Interne, îmi plec fruntea în semn de respect în fața acestei arme, în fața tuturor pompierilor români, în fața memoriei celor care, de-a lungul vremii, au făcut sacrificiul suprem pentru patrie și pentru cetățeni, pentru România.

 

La mulți ani, pompierilor români!

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Polițiștii acționează cu efective sporite, în localitatea Cașolț, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Acțiune, în sistem integrat, la Cugir. Detalii aici

Razii și mandate de percheziție puse în aplicare de polițiștii din Harghita, în cadrul unei acțiuni cu forțe mărite. Detalii aici

Percheziții ale Poliției Române pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Sari la conținut