Participarea ministrului afacerilor interne la ceremonia publică de înălțare a Drapelului Național al României

Ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, și ministrul apărării naționale, Mihnea Motoc au participat astăzi în Piața Tricolorului din Municipiul București la ceremonia publică de înălțare a Drapelului Național al României.Ceremonia a fost prilejuită de sărbătorirea la data de 26 iunie a Zilei Drapelului Național. La eveniment au luat parte reprezentanţi ai conducerii MAI, ai unor instituţii civile, militare şi religioase, ataşaţi militari străini acreditaţi la Bucureşti, militari veterani, cadre militare în rezervă şi în retragere. Pentru buna desfășurare a ceremoniilor organizate în întreaga țară cu ocazia Zilei Drapelului Național, efectivele Ministerului Afacerilor Interne – Poliție, Jandarmerie, Pompieri au asigurat măsuri pentru menținerea ordinii publice și fluența circulației, conform competențelor legale.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții ale polițiștilor Capitalei într-un dosar de camătă și șantaj, detalii aici

Întâlnirea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu jurnaliști germani și austrieci, detalii aici

Bulgaria și România continuă colaborarea activă și eficientă în protejarea frontierelor externe ale UE și în combaterea criminalității transfrontaliere, detalii aici

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la începerea lucrărilor la noul sediu al Spitalului de urgență al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, detalii aici

Întâlnirea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu José Antonio Hernández Pérez- Solórzano, ambasadorul Regatului Spaniei în România, detalii aici

O nouă zi cu foarte multe incendii de vegetație. Detalii aici

Persoane depistate cu ședere ilegală, în ultima săptămână de către polițiștii de imigrări. Detalii aici

Față de bărbatul în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea agresiunii în stația de tramvai, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.566 de evenimente

În ultimele 24 de ore, 29.712 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 761 de conducători auto.

6 aeronave au fost ridicate de la sol în ultimele 24 de ore

Sari la conținut