Patrule comune la frontiera cu Republica Moldova

În contextul Ședinței Comune a Guvernelor din Republica Moldova și România, ministrul Carmen Dan l-a asigurat pe omologul din țara vecină, Alexandru Jizdan, de continuarea sprijinului pe care Ministerul Afacerilor Interne îl acordă în procesul de reformă instituțională. De asemenea, șefii polițiilor de frontieră din cele două state au semnat joi, 22 noiembrie a.c., un document de cooperare bilaterală, cu impact asupra conlucrării la graniță. După intrarea în vigoare a acestuia, cele două părți vor putea implementa mecanismul patrulării în comun pe întreg segmentul frontierei. Reamintim faptul că relația dintre ministerele de interne din România și Republica Moldova a parcurs mai multe etape, pe domenii diferite de activitate.Spre exemplu, menționăm că în 14 noiembrie a.c., Comisia Europeană a aprobat trei proiecte mari de infrastructură, depuse de Ministerul Afacerilor Interne împreună cu partenerii din Republica Moldova, în cadrul Programului Operaţional Comun România – Republica Moldova 2014-2020.Acestea au, în total, o alocare financiară de 28,7 milioane de euro și vizează extinderea infrastructurii de comunicații pe ruta Chișinău – București, extinderea infrastructurii SMURD în zona transfrontalieră și dezvoltarea cooperării în vederea combaterii criminalității organizate. Menționăm că, în cadrul proiectului ”Cooperare Regională pentru Prevenirea și Combaterea Criminalității Transfrontaliere România-Moldova”, urmează a fi reabilitate 14 sedii de poliție ce aparțin Poliției Române și două obiective ale Poliției de Frontieră Române. Implementarea celor trei proiecte va conduce la dezvoltarea capacităților tehnice și operaționale ale structurilor implicate, iar rezultatul final al acestora va fi reprezentat de îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor prin furnizarea unor servicii publice de înaltă performanță.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut