Percheziții ale Poliției Române și Ministerului Public, pentru combaterea criminalității

Astăzi, 29 mai 2024, Inspectoratul General al Poliției Române, împreună cu Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, coordonează o amplă operațiune de combatere a infracțiunilor economico-financiare și a celor de natură judiciară.

Astfel, polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează 169 de percheziții domiciliare și pun în aplicare 75 de mandate de aducere, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.

Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, contrabandă, înșelăciune, bancruta frauduloasă, obținere ilegală de fonduri, delapidare, fals, infracțiuni prevăzute de Codul fiscal, furt calificat, tentativă de omor și constituirea unui grup infracțional organizat.

Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.

Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel.

Pe parcursul zilei, în funcție de evoluția anchetei în fiecare caz, Poliția Română va oferi informațiile ce pot fi făcute publice.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bilanțul misiunilor desfășurate de pompieri în ultimele 24 de ore. Citiți mai mult

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

26 de persoane salvate de angajații MAI, în cursul zilei de ieri, detalii aici

Aproximativ 5.200 de evenimente la care s-a intervenit operativ, în ultimele 24 de ore, detalii aici

Sari la conținut