Percheziţii desfăşurate de poliţişti la domiciliile mai multor suspecţi de furt

Poliţiştii de investigaţii criminale din Botoşani au efectuat 13 percheziţii la locuinţele membrilor unei grupări infracţionale suspectată de comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat. Patru suspecţi sunt cercetaţi în stare de reţinere. Activităţile desfăşurate au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.Miercuri, 17 aprilie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Botoşani au descins la opt dintre domiciliile sau reşedinţele a cinci persoane, din oraşul Săveni, judeţul Botoşani, suspectate că, în perioada octombrie 2012 – aprilie 2013, au săvârşit mai multe furturi din societăţi comerciale, prejudiciul cauzat de aceştia fiind de peste 30.000 de lei. Concomitent, poliţiştii au efectuat cinci percheziţii şi în Penitenciarul Botoşani, unde se aflau în stare de deţinere doi bărbaţi, membrii ai grupării, care coordonau activitatea infracţională din penitenciar. În urma tuturor activităţilor desfăşurate, poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore faţă de patru suspecţi, trei bărbaţi şi o femeie, toţi din judeţul Botoşani.În urma efectuării percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate bunuri despre care s-a stabilit că provin din comiterea infracţiunilor de furt, precum şi instrumente de spargere folosite la comiterea infracţiunilor.Poliţiştii continuă cercetările, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a membrilor grupării.I.G.P.R. – Centrul de Informare si Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bilanțul misiunilor desfășurate de pompieri în ultimele 24 de ore. Citiți mai mult

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

26 de persoane salvate de angajații MAI, în cursul zilei de ieri, detalii aici

Aproximativ 5.200 de evenimente la care s-a intervenit operativ, în ultimele 24 de ore, detalii aici

Sari la conținut