Percheziţii efectuate la ateliere de dezmembrări auto

82 de autovehicule, aflate în diverse faze de dezmembrare, pentru care nu se deţineau documente de provenienţă, au fost indisponibilizate, în urma unor percheziţii efectuate de poliţiştii buzoieni, la mai mulţi agenţi economici sau suspecţi că desfăşoară activităţi neautorizate de valorificare a subansamblurilor şi pieselor provenite din dezmembrări auto. La data de 9 august a.c., poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Juderţului Buzău, împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român – Departamentul Supraveghere Piaţă şi ai Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Buzău, au efectuat cinci percheziţii, la sediile unor societăţi comerciale, precum şi două verificări la ateliere de dezmembrări auto, de pe raza judeţului Buzău.Acţiunea a fost efectuată în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Buzău şi s-a desfăşurat pentru probarea activităţii infracţionale a cinci agenţi economici şi persoane fizice, suspectaţi că desfăşoară activităţi neautorizate de valorificare a subansamblurilor şi pieselor provenite din dezmembrări auto.Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al ofiţerilor D.I.P.I..În cadrul acţiunii, poliţiştii au inventariat stocurile de subansambluri şi piese auto existente şi au ridicat documente de evidenţă contabilă, precum şi înscrisuri extracontabile privind actele de comerţ cu astfel de produse.De asemenea, specialiştii din cadrul celorlalte instituţii au urmărit respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte autorizarea de funcţionare şi obligaţiile de conformitate din partea R.A.R., precum şi respectarea normelor de mediu în conformitate cu legislaţia ce reglementează aceste domenii.În urma percheziţiilor, au fost ridicaţi 50.000 de lei şi au fost indisponibilizate 82 de autovehicule, aflate în diverse faze de dezmembrare, pentru care nu se deţineau documente de provenienţă, urmând a fi dispuse măsuri legale la finalizarea cercetărilor.Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor efectuează cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, faţă de trei administratori de societăţi comerciale, cu vârste între 34 şi 44 de ani, şi alte două persoane, în vârstă de 35 şi respectiv 36 de ani – persoane fizice neautorizate, toţi din judeţul Buzău, ce sunt suspectate că, în perioada ianuarie – iulie a.c., ar fi achiziţionat din ţară şi din străinătate autovehicule.Ulterior, acestea ar fi fost dezmembrate în ateliere, iar subansamblurile şi piesele auto obţinute, ar fi fost comercializate la diverse persoane fizice în mod direct sau expediate prin firme de curierat, în urma unor anunţuri postate pe internet, fără ca veniturile obţinute să fi fost evidenţiate şi fără a se fi achitat obligaţiile către bugetul statului. Prejudiciul estimat la acest moment, numai pentru lunile iunie şi iulie a.c., este de aproximativ 120.000 de lei, în cauză urmând a se solicita organelor fiscale stabilirea prejudiciului cauzat bugetului de stat prin aceste activităţi ilicite.I.G.P.R. – Centrul de Informare si Relatii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut