Percheziţii într-un caz de înşelăciune prin telefon

În cursul zilei de ieri, 11 octombrie a.c., poliţiştii Capitalei – Secţia 14, cu sprijinul Serviciului de Investigaţii Criminale – D.G.P.M.B., al Serviciului de Investigaţii Criminale – Poliţia Sectorului 4 şi al Direcţiei pentru Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., au efectuat cinci percheziţii domiciliare în Bucureşti şi judeţul Teleorman, dar şi într-un penitenciar din judeţul Giurgiu, în vederea destructurării unui grup infracţional specializat în înşelăciuni prin telefon.Cu ocazia percheziţiilor efectuate, au fost ridicate şapte terminale mobile şi cinci cartele telefonice, precum şi mai multe documente (facturi, mandate, poştale agende), iar două persoane au fost conduse la sediul Secţiei 14 pentru audieri. În fapt, Poliţia Capitalei a fost sesizată cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi contactat telefonic părţile vătămate, prezentându-se drept reprezentanţii unei societăţi de telefonie, inducându-le în eroare cu privire la faptul că sunt câştigătoarele unor premii substanţiale.În urma cercetărilor, poliţiştii au identificat doi bărbaţi, ambii încarceraţi într-un penitenciar, stabilind în sarcina acestora faptul că ar fi determinat mai multe persoane să achite anumite sume de bani, reprezentând o taxă pentru a intra în posesia unor premii de fidelitate, bani ce erau ridicaţi de persoane apropiate suspecţilor de la domiciliile părţilor vătămate sau de la instituţii bancare.Prejudiciul total, în valoare de aproximativ 13.000 de lei, nu a fost recuperat.Cercetările sunt continuate de judiciariştii Secţiei 14 Poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, fiind făcute demersuri în vederea prezentării celor doi bărbaţi în faţa magistraţilor, cu propunere de emitere a unui nou mandat de arestare preventivă.D.G.P.M.B. – Serviciul Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Polițiștii acționează cu efective sporite, în localitatea Cașolț, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Acțiune, în sistem integrat, la Cugir. Detalii aici

Razii și mandate de percheziție puse în aplicare de polițiștii din Harghita, în cadrul unei acțiuni cu forțe mărite. Detalii aici

Percheziții ale Poliției Române pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Sari la conținut