Percheziţii la suspecţi de comerţ ilicit cu ţigări

În cursul zilei de astăzi, poliţiştii din cadrul I.P.J Alba efectuează simultan 12 percheziţii domiciliare la locuinţele a 11 persoane suspectate de săvârşirea de acte ilegale de comerţ cu ţigări de contrabandă, respectiv din Republica Serbia, Ucraina şi duty free.În această dimineaţă, poliţişti de investigaţii criminale şi investigare a fraudelor din cadrul I.P.J. Alba, cu sprijinul de specialitate al Serviciului de Operaţiuni Speciale Bihor, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează simultan 12 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Alba Iulia (1) şi municipiului Oradea (11), la locuinţe sau alte spaţii foloste de 11 persoane suspectate de activităţi comerciale ilicite cu ţigări.De asemenea, în baza mandatelor de aducere cei 11 suspecţi şi alte persoane vizate în cadrul anchetei vor fi conduse la sediul Poliţiei Municipiului Alba Iulia pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.Din anchetă a rezultat că, în perioada aprilie – august 2012, 11 persoane din judeţele Alba şi Bihor au săvârşit mai multe acte de comerţ cu ţigări care nu erau marcate sau erau marcate necorespunzător ori aveau marcaje false, ţigări despre care aveau cunoştinţă că provin din contrabandă.Activităţile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal referitor la comerţ ilegal cu ţigări, înregistrat la nivelul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, Biroul de Investigaţii Criminale. În cauză a fost dispusă începerea urmăririi penale faţă de 11 suspecţi, unul din Alba Iulia şi 10 din municipiul Oradea, judeţul Bihor. I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții ale polițiștilor Capitalei într-un dosar de camătă și șantaj, detalii aici

Întâlnirea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu jurnaliști germani și austrieci, detalii aici

Bulgaria și România continuă colaborarea activă și eficientă în protejarea frontierelor externe ale UE și în combaterea criminalității transfrontaliere, detalii aici

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la începerea lucrărilor la noul sediu al Spitalului de urgență al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, detalii aici

Sari la conținut