Percheziţii la suspecţi de producere ilegală de alcool

Poliţiştii argeşeni au efectuat 7 percheziţii la persoane suspectate de deţinere în afara antrepozitului fiscal de băuturi spirtoase. În urma acţiunii, au fost indisponibilizat peste 200 de litri de alcool, 7 litri de coloranţi cu diferite arome şi sute de sticle goale ce poartă etichete ale unor mărci renumite de whisky şi vodka. La data de 28 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor – I.P.J. Argeş, împreună cu luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au efectuat 7 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Argeş.Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R..Percheziţiile au vizat 5 persoane suspectate de săvârşirea infracţiunilor de deţinerea în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, respectiv băuturi spirtoase şi produse intermediare de alcool.În fapt, în perioada februarie – iulie a.c., suspecţii ar fi produs aproximativ 2.100 de sticle cu alcool, îmbuteliate, cu sigle ale unor băuturi cunoscute. Ulterior, le-au comercializat către diferite persoane fizice din ţară, prejudiciind astfel bugetul de stat cu aproximativ 50.000 de lei.În urma percheziţiilor, poliţiştii au găsit şi indisponibilizat 235 de litri de alcool, 7,5 litri de coloranţi cu diferite arome, 465 de sticle goale ce poartă etichete ale unor mărci renumite de whisky şi vodka. În cauză, a fost începută urmărirea penală faţă de 5 persoane. Trei dintre suspecţi au fost conduşi la sediul I.P.J. Argeş, pentru audieri. Poliţiştii continuă cercetările pentru probarea întregii activităţi infracţionale.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut