Percheziții și dosare penale, pentru investigarea infracțiunilor economice

Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Poliției Române au efectuat, în perioada 26 aprilie – 16 mai 2024, 7 acțiuni de amploare. În cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane cercetate pentru infracțiuni economice, au fost instituite măsuri asigurătorii de peste 20.000.000 de lei.

Astfel, în perioada 26 aprilie – 16 mai 2024, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii au pus în aplicare 90 de mandate de percheziție domiciliară și 42 de mandate de aducere, fiind dispuse măsuri preventive față de 23 de persoane.

Pentru recuperarea prejudiciului cauzat, au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de 20.930.552 de lei.

Totodată, au fost indisponibilizate 1.834.412 țigarete, un kilogram de tutun vrac, 336.183 de lei, 29.040 de euro, 644 de litri de alcool şi alte bunuri, în valoare de 5.542.125 de lei.

Exemplu:

1. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, au pus în executare 49 de mandate de percheziție domiciliară, în județul Călărași, la locuințele unor persoane bănuite de colectarea, deținerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea și comercializarea de țigări provenite din contrabandă.

Astfel, în perioada iulie 2023 – februarie 2024, mai multe persoane ar fi achiziționat țigări din județul Suceava și municipiul București, le-ar fi transportat și depozitat în județul Călărași, ulterior le-ar fi comercializat către vânzători ambulanți din diferite zone ale municipiului Călărași.

De asemenea, în perioada mai sus menționată au fost organizate 6 acțiuni de prindere în flagrant delict, fiind depistate 107.800 de țigarete provenite din contrabandă, după cum urmează:

1. La data de 1 noiembrie 2023, în jurul orei 10:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au oprit pentru control un autovehicul condus de un bărbat, de 36 de ani, iar în urma controlului specific al autoturismului au fost găsite 220 de pachete de țigări, ce nu aveau aplicat timbru fiscal.

2. La data de 22 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Lehliu Gară au depistat un bărbat, în timp ce transporta cu autoturismul 110 pachete de țigări.

3. La data de 1 februarie 2024, în jurul orei 15:00, un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Călărași a oprit în trafic un autoturism, condus de un bărbat, de 56 de ani, iar în urma controlului efectuat au fost găsite 110 pachete de țigarete pentru care nu deținea acte de proveniență.

4. La data de 15 februarie 2024, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, a fost desfășurată o acțiune de prindere în flagrant delict în municipiul Călărași, fiind depistat un bărbat, de 39 de ani, în timp ce descărca din autoturism 750 de pachete de țigări.

5. La data de 16 februarie 2024, ora 08:40, polițiștii Serviciului Rutier au depistat un bărbat, de 83 de ani, în timp ce conducea un autoturism în afara localității Ștefan-Vodă, județul Călărași, iar în urma controlului autoturismului au fost găsite 8.000 de țigarete (400 de pachete), fără documente de proveniență și fără marcaj fiscal, întreaga cantitate fiind confiscată.

6. În dimineața zilei de 26 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o acțiune de prindere în flagrant delict în municipiul Călărași, în cooperare cu polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași – Biroului Rutier, Biroul Ordine Publică și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, fiind depistat un bărbat, de 34 de ani și o femeie, de 46 de ani, care transportau 60.000 de țigarete de contrabandă. De asemenea, în localitatea Dragalina a fost identificat un bărbat, de 54 de ani, din județul Suceava, ce ar fi transportat în municipiului Călărași aproximativ 200.000 de țigarete provenite din contrabandă, în autovehicul fiind găsiți 150.000 de lei, reprezentând contravaloare țigarilor aduse.

Totodată, în cursul zilei de 26 aprilie a.c., au fost puse în executare 49 de mandate de percheziție domiciliară în județul Călărași, fiind puse în aplicare și 28 de mandate de aducere.

În urma efectuării perchezițiilor au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor 1.752.142 de țigarete de contrabandă, 20.370 de lei, 28.160 de euro și 1.935 de lire.

Valoarea totală a bunurilor ridicate în vederea continuării cercetărilor este de 1.494.997 de lei.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, dacă sunt depășite limitele cantitative sau valorice și colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, produselor predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, dacă sunt depăşite limitele cantitative sau valorice.

Totodată, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de 18 persoane, acestea fiind depuse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

De asemenea, față de 8 persoane, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași a dispus la data de 27 aprilie a.c., măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Totodată, față de 7 persoane a fost dispusă măsura controlului și față de 8 măsura arestului la domiciliu.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliția Română, Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, Gărzii de Costă Constanța și Inspectoratului Județean de Jandarmi Călărași.

2. La data de 16 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – I.P.J. Brașov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară și o ordonanță de ridicare silită în județul Brașov, pentru completarea probatoriului într-un dosar de evaziune fiscală, sub forma ascunderii bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, respectiv neînregistrarea veniturilor realizate.

Activitatea a avut drept scop descoperirea și ridicarea de obiecte (legitimații pentru magazine tip cash & carry), înscrisuri de evidență extracontabilă și medii de stocare vizând activitatea unei persoane juridice și a patru persoane fizice care, în perioada 2019 – prezent, ar fi achiziționat mărfuri de la magazine tip cash and carry, utilizând legitimații emise pe numele unor terțe persoane, mărfuri care, ulterior, ar fi fost comercializate în cadrul punctelor de lucru, fără ca veniturile obținute din activitatea de comerț să fie înregistrate și declarate.

Două persoane bănuite, față de care erau emise mandate de aducere, au fost conduse la audieri.

În baza probatoriului administrat, va fi calculat și prejudiciul adus bugetului de stat prin activitatea desfășurată de persoanele cercetate.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Secția 1 Poliție Rurală Feldioara și Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Brașov, respectiv cu sprijinul a 4 inspectori antifraudă fiscală.

3. În ultime două săptămâni, ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea parchetelor de pe lângă judecătoriile Baia Mare și Sighetu Marmației, au pus în executare 16 percheziții domiciliare, un mandat de percheziție a unui autoturism interceptat în trafic și două mandate de aducere, în cadrul unor cercetări efectuate în mai multe dosare penale privind săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

Perchezițiile s-au desfășurat, în municipiile Baia Mare, Sighetu Marmației, Baia Sprie, Bocicoiu Mare, Oncești, Călinești, Rozavlea și Ieud, vizate fiind mai multe persoane, care ar fi deținut și comercializat produse accizabile, respectiv țigarete nemarcate fiscal cu timbru, susceptibile că provin din contrabandă.

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat în vederea continuării cercetărilor 30.575 de pachete de țigarete, de diferite mărci, susceptibile că provin din contrabandă.

De asemenea, la locațiile unde au avut loc perchezițiile, polițiștii au mai descoperit și indisponibilizat 349 de articole pirotehnice, 572 litri de băuturi alcoolice și alte mijloace materiale de probă, înscrisuri și medii de stocare.

De asemenea, în urma cercetărilor specifice efectuate a fost indisponibilizat un autoturism folosit la activitatea infracțională, în valoare de aproximativ 10.000 de euro, iar o persoană a fost reținută, pentru 24 de ore.

Ulterior, la data de 16 mai, pe numele acesteia, instanța de judecată a emis mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș, tehnicienilor criminaliști, al polițiștilor din cadrul subunităților teritoriale ale Poliției Municipiului Sighetu Marmației, Secției 6 Sarasău, Baia Sprie și ai Secției 2 Bogdan Vodă, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș.

Sprijinul de specialitate a fost acordat de Direcția Operațiuni Speciale.

Polițiştii continuă cercetările, sub supravegherea procurorilor de caz, în vederea identificării tuturor participanților implicați în activitatea infracțională și tragerea la răspundere penală a acestora.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții ale polițiștilor capitalei într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de delapidare. Detalii aici

Cercetați pentru trafic de persoane în formă continuată, influențarea declarațiilor și complicitate la trafic de persoane în formă continuată. Detalii aici

Acțiune de amploare în Târgu Mureș. Detalii aici

Polițiștii continuă acțiunile cu forțe sporite, de tip razie, în orașul Vlăhița și în localitățile din apropiere. Detalii aici

În perioada 30 septembrie – 6 octombrie 2024, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere și asigurarea fluenței traficului, iar, în urma neregulilor constatate, au aplicat 1.619 sancțiuni contravenționale. Detalii aici

Amplă acțiune desfășurată de polițiști, în Dumbrava Roșie. Detalii aici

17 de percheziții domiciliare la persoane cercetate pentru infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept, lovirea sau alte violențe, amenințarea, distrugerea și violarea de domiciliu. Detalii aici

Polițiștii acționează cu efective sporite, în localitatea Cașolț, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Acțiune, în sistem integrat, la Cugir. Detalii aici

Razii și mandate de percheziție puse în aplicare de polițiștii din Harghita, în cadrul unei acțiuni cu forțe mărite. Detalii aici

Percheziții ale Poliției Române pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Sari la conținut