Luni, 01.08.2011, conducerea Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi a sesizat Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi cu privire la faptul că o persoană din Republica Moldova a încercat să mituiască doi lucrători de poliţie de frontieră din cadrul P.T.F. Iaşi – Feroviar ( Ungheni ) pentru ca aceştia să nu ia măsura suspendării permisului de mic trafic de frontieră.În fapt, în dimineaţa zilei de 01.08.2011, T. Larisa a intrat în România cu trenul accelerat, care circulă pe ruta Ungheni, Rep. Moldova – Iaşi, România, iar cu ocazia controlului de frontieră efectuat la P.T.F. Iaşi-feroviar (Ungheni) a fost depistată având asupra sa mai multe pachete de ţigări, peste limita legală, pe care nu le-a declarat organelor vamale. Faţă de această situaţie, organele de poliţie de frontieră au luat măsura legală a suspendării permisului de mic trafic. În momentul în care i s-a comunicat această măsură şi i s-au înmânat documentele de suspendare a permisului de mic trafic, T. Larisa i-a oferit unui agent de poliţie de frontieră (organ constatator) 100 dolari. Agentul de poliţie a refuzat să primească banii şi a raportat evenimentul şefului de punct. Ulterior, T. Larisa i-a făcut aceeaşi ofertă şi şefului P.T.F. Iaşi-feroviar, pentru ca acesta să nu ia măsura suspendării permisului de mic trafic. În baza sesizării I.J.P.F. Iaşi, ofiţerii D.G.A. – Iaşi, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, s-au deplasat la faţa locului şi au constatat comiterea infracţiunii de dare de mită.Procurorul a dispus începerea urmăririi penale faţă de persoana în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 255 din Codul penal, raportat la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000 şi cercetarea acesteia în stare de libertate.D.G.A. – Biroul Informare şi Relaţii Publice
Persoană reţinută pentru tentativă de mituire a unui poliţist de frontieră
Alte articole: