Peste 10 persoane salvate din situații de risc de către jandarmii montani

În ultimele 48 de ore, jandarmii montani au intervenit pentru acordarea primului ajutor și evacuarea a opt turiști care au suferit accidente pe pârtiile de schi din județele Brașov, Maramureș, Hunedoara și Suceava. Aceștia au suferit fracturi, entorse, luxații sau rupturi de ligamente, ca urmare a practicării schiatului. Jandarmii montani au intervenit alături de lucrătorii Salvamont, au evaluat starea persoanelor rănite și au acordat primul ajutor, ulterior transportând în siguranță victimele, la punctele de acordare a ajutorului medical calificat.De asemenea, jandarmii au acționat și pentru găsirea a trei bărbați, care s-au rătăcit din cauza viscolului și a ninsorii abundente, doi dintre acestea într-o pădure din județul Vâlcea și unul în Masivul Parâng, în timp ce cobora de pe Vârful Parângu Mare. Cel din urmă a reușit să se adăpostească la o stână, de unde a fost preluat de jandarmi și transportat până la cea mai apropiată localitate.Cele trei persoane au fost găsite în timp util și prezentau o stare de sănătate stabilă.Jandarmeria Montană atenționează ca principalele evenimente nedorite care au loc în regiunile montane se petrec din cauza lipsei unui echipament adecvat şi aventurării turiştilor pe pârtii cu nivel de risc mai ridicat decât experiența lor în schiat, în zone pe care nu le cunosc sau pe trasee care sunt închise în această perioadă a anului și pot deveni periculoase.Pentru prevenirea incidentelor nedorite, care pot avea loc în perioada sezonului rece, Jandarmeria Montană recomandă:1. Înainte de a pleca în excursie, informaţi-vă temeinic în legătură cu itinerariul propus (dacă este accesibil, marcat sau dacă prezintă porțiuni periculoase) , prognoza meteo, condiţiile climatice locale, starea de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu – acolo unde acestea există sau starea pârtiilor de schi;2. Practicați schiatul sau plecaţi pe munte, doar cu echipament adecvat. În zona de munte este ideal să aveți asupra dumneavoastră: lanterna, cuțitul, sacul de dormit, trusa de prim ajutor, busla/GPS, mijloace de aprins focul, telefonul mobil;3. Nu riscaţi să plecaţi singuri la drum și alegeţi traseele montane sau pârtia pe care intenționați să schiați, în funcţie de pregătirea fizică și experianța pe care o aveți;4.Informați jandarmi montani/salvamontiștii/cabanierul cu privire la traseul ales și înscrieți-vă în registrul de trafic al turiștilor, lasând datele dumneavoastră în acesta;5. Folosiţi numai traseele marcate. Urmăriţi marcajele de pe traseu și nu vă deplasați pe trasee care sunt închise;6. Nu vă abateți de la traseu și evitați scurtăturile; 7. În cazul apariţiei dificultăţilor pe traseu sau al înrăutăţirii vremii, retrageţi-vă la cea mai apropiată cabană. Pe vreme rea (ceață, ger, viscol), deplasați-vă în grup compact și, din nici un motiv, nu rămâneți în urma grupului;8. Nu consumaţi băuturi alcoolice deoarece acestea diminuează capacitatea de efort; 9. În cazul apariției unei situații de dificultate sau de risc la adresa integrității, sănătății sau a vieții puteți solicita ajutorul Jandarmeriei Montane prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, specificând, pe cât posibil, următoarele: – datele de identificare ale persoanei care anunţă;– ce s-a întâmplat;– câte persoane au nevoie de ajutor;– unde sunt persoanele aflate în dificultate;– când s-a produs accidentul.Cetăţenii pot solicita sprijinul jandarmilor montani apelând la numărul unic de urgenţă 112 (funcțional 24/7), sau se pot adresa direct postului, secţiei sau patrulei de jandarmerie din zona unde se află.IGJR – Serviciul Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut