Peste 100 de autospeciale noi vor fi achizitionate prin programul RABLA

Ministerul Afacerilor Interne continuă demersurile de înnoire a parcului auto, prin accesarea şi în acest an a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional.Astfel, 105 autovehicule noi vor intra în dotarea Ministerului Afacerilor Interne, contribuind la consolidarea gradului de asigurare cu mijloace de transport al structurilor M.A.I.Accesarea acestui program va permite realizarea unei economii estimată a depăşi valoarea de 682.000 lei, sumă ce reprezintă contravaloarea tichetelor valorice obţinute de către M.A.I. în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional.Totodată, cu această ocazie, 105 autovehicule din parcul auto al structurilor M.A.I. vor fi scoase din uz şi predate colectorilor autorizaţi. Pentru anul 2013, prima de casare pentru un autovehicul care îndeplineşte condiţiile de scoatere din uz prin intermediul programului sus-menţionat, este în valoare de 6.500 lei. Aceasta este acordată sub forma unui tichet valoric (voucher), în condiţiile în care, pentru achiziţia unui autovehicul nou poate fi utilizat un singur astfel de voucher.Achiziţia celor 105 autovehicule va fi realizată prin licitaţie deschisă, în conformitate cu prevederile legale în domeniul achiziţiilor publice, deschiderea ofertelor fiind planificată pentru data de 9 septembrie a.c.. * * *Cadrul legal ce reglementează accesarea de către persoanele juridice a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional a oferit Ministerului Afacerilor Interne posibilitatea să achiziţioneze, în anul 2012, un număr de 144 autoturisme din gama Dacia.Ca urmare a accesării programului, preţul autovehiculelor achiziţionate a fost diminuat cu 11.400 lei/autovehicul. Astfel, în cursul anului 2012, prin accesarea Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, Ministerul Afacerilor Interne a reuşit să realizeze o economie de 1.641.600 lei.De asemenea, M.A.I. a accesat şi în anul 2011 acest program naţional, achiziţionând un număr de 30 autospeciale de teren Dacia Duster, pentru dotarea posturilor ataşaţilor de afaceri interne ai României din Europa. Prin acest demers, preţul de achiziţie al autoturismelor a fost diminuat cu 11.400 lei/autovehicul, suma totală astfel economisită fiind de 342.000 lei.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bilanțul misiunilor desfășurate de pompieri în ultimele 24 de ore. Citiți mai mult

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

26 de persoane salvate de angajații MAI, în cursul zilei de ieri, detalii aici

Aproximativ 5.200 de evenimente la care s-a intervenit operativ, în ultimele 24 de ore, detalii aici

Sari la conținut