Peste 140.000 de ţigarete confiscate, în urma unor percheziţii

Poliţiştii au efectuat în municipiul Călăraşi, în perioada 23-25 noiembrie a.c., cinci percheziţii domiciliare, pentru combaterea activităţilor ilegale cu produse din tutun. Activităţile au fost desfăşurate de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Călăraşi – Serviciul de Investigarea Fraudelor, Serviciul Rutier, Serviciul de Intervenţie Rapidă, Poliţia Municipiului Călăraşi, în cooperare cu Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă. În fapt, M. Petre, de 33 de ani, din municipiul Călăraşi, a fost oprit în trafic, în timp ce conducea un autoturism cu care transporta 500 de pachete de ţigarete, fără a avea aplicat marcaj fiscal. Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării. În urma cercetărilor efectuate şi a percheziţiilor domiciliare desfăşurate pe raza municipiului Călăraşi, la locuinţele mai multor persoane suspectate că deţin ilegal ţigarete în vederea comercializării, poliţiştii au reuşit capturarea a 146.280 de ţigarete, de mărci diferite, produse în Republica Moldova.Cercetările sunt continuate de ofiţerii Serviciului de Investigarea Fraudelor Călăraşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 ţigarete, conform prevederilor Codului fiscal.Centrul de Informare şi Relaţii Publice – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut