Peste 330 de suspecţi de infracţiuni prinşi de poliţişti, în trei zile

În urma acţiunilor desfăşurate în perioada 9– 11 august a.c., poliţiştii au prins 334 de suspecţi de infracţiuni. De asemenea, au aplicat peste 10.500 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.000.000 de lei. În perioada 9 – 11 august a.c., la nivel naţional, poliţiştii au desfăşurat 760 de acţiuni, au efectuat 32 de percheziţii, 1.272 de controale, 351 de filtre şi 8 razii.Astfel, au fost depistate 415 infracţiuni, dintre care 304 în flagrant delict. Totodată, poliţiştii au prins 334 de suspecţi de infracţiuni, dintre care 24 au fost reţinuţi şi 8 arestaţi. Au fost aplicate 10.502 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora fiind de 2.070.325 de lei, iar a bunurilor confiscate la 565.916 de lei.Dintre acestea, 1.470 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor prevăzute de Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 204 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 24 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, repectiv 8.404. Astfel, 108 şoferi au fost sancţionaţi contravenţional pentru consum de alcool la volan şi 3.463 pentru încălcarea vitezei. Poliţiştii au reţinut 422 de permise de conducere şi au retras 180 certificate de înmatriculare.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut