La data de 18 mai 2009, ora 21.30, Secţia 10 Poliţie a fost sesizată prin Dispeceratul 112 de către N. Ştefănel în vârstă de 19 ani din Bucureşti, cu privire la faptul că a fost agresat fizic de către D. Nicolae, în timp ce se aflau pe str. Matei Basarab, şi solicită prezenţa poliţiei.La faţa locului s-a deplasat un echipaj de siguranţă publică al Secţiei 10 Poliţie ocazie cu care s-a constatat că pe str. Matei Basarab intersecţie cu str. Labirint se aflau mai multe persoane, motiv pentru care au fost chemate la faţa locului şi alte echipaje de siguranţă publică ale Secţiei 10 Poliţie.De asemenea la faţa locului s-au deplasat lucrători ai Biroului de Investigaţii Criminale şi ai Biroului de Ordine Publică din cadrul Sectorului 3 Poliţie, grupa operativă şi s-a solicitat sprijinul a patru echipaje ale Serviciului Special de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă pentru a preveni izbucnirea unui conflict.Din primele cercetări efectuate de poliţişti s-a stabilit că în seara zilei de 17.05.2009, N. Ştefănel a avut o altercaţie verbală cu D. Nicolae în vârstă de 22 ani din Bucureşti, în timp ce se aflau la un prieten comun.În data de 18.05.2009, în jurul orei 19:00, cei doi s-au întânlit pe B-dul Camil Ressu, iar D. Nicolae l-a ameninţat atât verbal, cât şi cu un pistol pe N. Ştefănel şi i-a cerut să îl însoţească până la locuinţa sa pentru ca acesta să-i ceară scuze soţiei lui pentru comportamentul din seara precedentă. N. Ştefănel s-a urcat în autoturismul lui D. Nicolae împreună cu un prieten comun, şi s-au deplasat pe str. Matei Basarb, unde în prezenţa părinţilor lui D. Nicolae şi a soţiei acestuia, N. Ştefănel şi-a cerut scuze pentru comportamentul său, după care a fost lovit cu pumnul în zona feţei de către D. Nicolae. Apoi acesta a fugit şi şi-a anunţat familia cu privire la cele întâmplate şi împreună cu membrii familiei a revenit pe str. Matei Basarab, unde a solicitat prezenţa poliţiei.Poliţiştii au procedat la efectuarea de verificări la apartamentul în cauză, însă persoanele din interior nu au deschis.N. Ştefănel s-a deplasat din proprie iniţiativă la spital pentru a primi îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea. După aceasta victima s-a prezentat la Secţia 10 Poliţie, unde a depus plângere cu privire la cele întâmplate.La sediul Secţiei 10 Poliţie s-au prezentat şi D. Leon în vârstă de 39 de ani, tatăl lui D. Nicolae şi I. Florina în vârstă de 20 de ani, care au reclamat faptul că în seara zilei de 18.05.2009, au fost ameninţaţi de membri ai familiei lui N. Ştefănel.Cercetările sunt continuate de către Secţia 10 Poliţie sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire şi alte violenţe şi ameninţare, făcându-se verificări în vederea stabilirii dacă sunt întrunitre elementele constituirii de infracţiuni privind nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. POLITIA CAPITALEI – BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Poliţia Capitalei – lovire sau alte violenţe, ameninţare şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor
Alte articole: