Poliția Română acționează permanent pentru siguranța cetățenilor

Pe parcursul acestei săptămâni, poliţiştii au efectuat, la nivel naţional, activităţi suplimentare pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale, precum şi pentru asigurarea şi menţinerea ordinii şi liniştii publice. În perioada 14 – 16 aprilie a.c., peste 4.700 de poliţişti au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren.Astfel, poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă au efectuat multiple acţiuni specifice muncii de poliţie, respectiv 71 de percheziţii, 968 de controale şi 336 de filtre.În urma acţiunilor, au fost constatate 308 infracţiuni (judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură), dintre care 190 în flagrant delict. Poliţiştii au depistat 244 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, dintre care 46 au fost reţinute şi 10 arestate. Au fost puse în aplicare 19 mandate de executare a pedepsei închisorii, au fost depistate 10 persoane urmărite şi au fost confiscate 2 arme (una letală şi una neletală). De asemenea, au fost aplicate 10.885 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.492.007 lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 2.645.682 de lei.Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 906 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 75 de sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 20 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române. Astfel, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat 9.708 sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 94 pentru consum de alcool şi 5.322 pentru încălcarea regimului legal de viteză. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 485 de permise de conducere şi au retras 245 de certificate de înmatriculare.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.316 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

S-au dispus măsuri preventive pentru 26 de persoane

Polițiștii rutieri au reținut 384 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC au fost efectuate 23.064 de verificări

66.754 de persoane au intrat în țara noastră, dintre care 4.666 de cetățeni

La nivel național nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Vezi aici

Sărbătorile Pascale au decurs în liniște și siguranță. Vezi aici

Sari la conținut