Politia verifică detinătorii de arme

Directia Arme, Expozivi si Substante Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române va coordona acţiunea natională de vizare a permiselor de armă şi a atestatelor de colecţionar ce se va desfăsura în perioada 1 iunie – 30 octombrie 2009 / Actiunea politistilor vizează persoanele ale căror documente care atestă dreptul de detinere, port si folosire a armelor, au fost eliberate sau vizate în anul 2004. În conformitate cu prevederile Legii nr. 295/2004, persoanele autorizate pentru deţinerea, portul şi folosirea armelor şi muniţiilor trebuie să se prezinte, o dată la 5 ani, la unităţile de poliţie specializate, pentru vizarea permisului de armă. Având în vedere faptul că în cursul anului 2008 a fost efectuată viza permiselor si a atestetelor de colectionar eliberate sau vizate în anul 2003, urmează ca, în perioada 1 iunie – 30 octombrie 2009, să se desfăsoare la nivel naţional acţiunea de viză a permiselor de armă şi a atestatelor de colecţionar pe parcursul căreia se va aplica viza pe documentele care atestă dreptul de detinere, port si folosire a armelor, eliberate sau vizate în anul 2004.Astfel, conform dispozitiilor legale, titularii permiselor de armă tip A şi tip B au obligaţia de a se prezenta la viza permisului de armă, în perioada amintită, în locurile indicate de inspectoratele de poliţie judeţene şi de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, cu următoarele documente:- permisele de armă şi armele înscrise în acestea;- actul de identitate;- permisul de vânătoare şi carnetul de membru vânător vizate pe anul 2008 ( în cazul persoanelor cu drept de port şi folosire a armelor de vânătoare);- cererea tip care va fi completată şi semnată inclusiv pe verso de către titularul permisului de armă, pentru a confirma că a fost instruit cu privire la regulile generale care trebuie respectate de posesorul permisului de armă.- o fotografie color (dimensiune 4 x 5 cm). – adeverinţa care să ateste calitatea ce a determinat acordarea autorizării pentru a deţine arma de apărare şi pază (în cazul persoanelor care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice);- documentele de predare-primire (contract de închiriere) a armelor de apărare şi pază (în cazul în care sunt închiriate de la armurierii autorizaţi);- adeverinţă care să ateste calitatea de antrenor sau sportiv, pentru persoanele care deţin arme de tir si nu sunt vânători autorizaţi;- atestatul de colecţionar, în cazul persoanelor fizice care deţin arme în colecţie;- certificatul medical tip, din care să rezulte ca persoana este aptă să deţină şi să folosească arme si muniţii, eliberat de o unitate sanitară specializată, cu cel mult 6 luni înainte de depunerea cererii;- aviz psihologic din care să rezulte că persoana este aptă să deţină şi să folosească arme şi muniţii, eliberat cu cel mult 12 luni înainte de depunerea cererii, de către un psiholog autorizat pentru astfel de teste, atestat în condiţiile legii;- certificat de cazier judiciar;- dovada efectuării tragerii experimentale în cazul armelor cu teavă ghintuită; Conform Hotărârii de Guvern nr. 130/2005, este scutită de prezentarea certificatului medical persoana care este dotată cu armă de serviciu letală şi poate face dovada îndeplinirii condiţiilor referitoare la starea de sănătate prin prezentarea unei adeverinţe eliberate de angajator sau, în cazul sportivilor şi antrenorilor de tir ori biatlon, eliberate de clubul sportiv sau de federaţia sportivă naţională de specialitate din care fac parte, prin care se certifică faptul că solicitantul a fost examinat din punct de vedere medical şi că a fost declarat apt să poarte şi să folosească arme letale. Având în vedere prevederile Legii nr. 152/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, la acţiunea de viză, deţinătorii de arme letale obţinute anterior apariţiei acestei legi nu au obligaţia prezentării documentelor care să ateste efectuarea cursului de instruire teoretică şi practică pe linie de arme şi muniţii. Cererea-tip pentru aplicarea vizei pe permisul de armă şi certificatul medical tip se găsesc şi pe siteul Politiei, www.politiaromana.ro, sectiunea Directii centrale – Directia Arme Explozivi si Substante Periculoase – Arme. Link cerere viză permis port armă: http://www.politiaromana.ro/cerere_viza.pdfLink certificat medical tip: http://www.politiaromana.ro/certificat_medical_viza.pdf POLITIA ROMANA-CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICEE-mail: presa@politiaromana.roTelefon: / Fax: 021-316.66.65


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.316 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

S-au dispus măsuri preventive pentru 26 de persoane

Polițiștii rutieri au reținut 384 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC au fost efectuate 23.064 de verificări

66.754 de persoane au intrat în țara noastră, dintre care 4.666 de cetățeni

La nivel național nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Vezi aici

Sărbătorile Pascale au decurs în liniște și siguranță. Vezi aici

Sari la conținut