Poliţist reţinut pentru luare de mită

Un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş – Serviciul Poliţiei Rutiere a fost reţinut pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, faptă prev. şi ped. de art. 254 Cod Penal, rap la art. 7 alin. 1 din Legea. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, urmând ca mâine, 16 septembrie a.c., să fie prezentat Tribunalului Argeş, cu propunere de arestare preventivă.În fapt, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Argeş au fost sesizaţi de către reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş, cu privire la faptul că cetăţeanul P.F.C. a apelat azi-noapte, în jurul orei 00.09, Serviciul de urgenţă 112 şi, ulterior, dispeceratul din cadrul I.P.J Argeş pentru a sesiza comiterea unei infracţiuni de corupţie. Bărbatul a precizat că, în timp ce se deplasa cu un autoturism aparţinând unei societăţi comerciale, condus de J.R.C., pe ruta Piteşti – Râmnicu Vâlcea, pe raza comunei Bascov, a fost oprit de un echipaj de poliţie rutieră, compus din trei agenţi de poliţie, pentru efectuarea unui control de rutină. Deoarece cel aflat la volan nu avea asupra sa permisul de conducere şi cartea de identitate, acesta a remis unui agent de poliţie rutieră suma de 100 de lei. Anterior, P.F.C. a notat seriile bancnotelor, precum şi numărul de înmatriculare al maşinii de poliţie. Astfel, a fost sesizată conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, imediat fiind constituită echipă complexă, formată din lucrători din cadrul S.J.A. Argeş, care sub coordonarea procurorului desemnat, l-au contactat pe J.R.C., acesta formulând un denunţ, ce a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş. În continuare, echipa operativă constituită s-a deplasat pe raza comunei Bascov, unde a depistat autoturismul cu însemnele poliţiei, ce avea combinaţia de litere furnizată de denunţător, echipajul fiind format din trei agenţi de poliţie din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul I.P.J. Argeş.Cu ocazia cercetării la faţa locului, lângă maşina de poliţie, au fost găsite sumele de 100 de lei (două bancnote de 50 lei, cu seriile indicate de către denunţător) şi 10 euro. Au fost efectuate percheziţii corporale, precum şi percheziţie asupra autoturismului de serviciu, după care, cei trei agenţi de poliţie au fost conduşi la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, în vederea continuării cercetărilor.Urmare a probatoriului administrat, s-a emis ordonanţă de reţinere pe timp de 24 de ore, faţă de numitul C.D.R., agent şef de poliţie în cadrul I.P.J. Argeş – Serviciul Poliţiei Rutiere, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, faptă prev. şi ped. de art. 254 Cp, rap la art. 7 alin. 1 din Lg. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, urmând ca mâine, 16 septembrie a.c., să fie prezentat Tribunalului Argeş, cu propunere de arestare preventivă.Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de C.P.P., necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.Pe parcursul cercetărilor, ofiţerii D.G.A. – S.J.A. Argeş au beneficiat de sprijinul conducerii I.P.J. Argeş şi al Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul I.P.J. Argeş.D.G.A. – Biroul Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Polițiștii de frontieră români au participat, împreună cu autorități din mai multe țări, la destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în trafic de migranți

Bărbat urmărit național  – depistat de polițiștii Capitalei. Detalii aici

Mandate de aducere puse în aplicare de polițiștii Capitalei. Detalii aici

Verificări ale polițiștilor de la Autostrăzi, pentru siguranța traficului

Opt camioane încărcate cu materiale de cazarmament pregătite pentru sprijinirea comunităților din județul Galați

Acțiuni în zona aeroporturilor, pentru verificarea transportului de persoane

Bărbat bănuit de furtul unui autoturism, prins în flagrant de polițiștii Capitalei

Pompierii își sporesc capacitatea de intervenție în județul Galați

Sari la conținut