Poliţiştii de frontieră – pregătiţi pentru afluxul de călători

Poliţia de Frontieră Româna a dispus o serie de măsuri, menite să fluidizeze traficul şi să reducă timpii de aşteptare la controlul de frontieră, pe perioada sărbătorilor pascale.Astfel, pentru evitarea aglomerărilor şi realizarea unui control operativ şi fluent în punctele de trecere a frontierei, Poliţia de Frontieră Română a luat măsuri de suplimentare a numărului personalului care desfăşoară activităţi în punctele de trecere şi, de asemenea, în funcţie de situaţie, se va mări numărul arterelor de control, atât pe sensul de intrare în ţară cât şi pe cel de ieşire. Totodată, vor fi întreprinse măsuri pentru gestionarea eficientă a situaţiei operative, respectiv prevenirea şi combaterea actelor ilegale transfrontaliere. În următoarea perioadă, aproximativ 2.200 poliţişti de frontieră vor desfăşura, zilnic, activităţi de supraveghere şi control a frontierei de stat şi peste 200 ofiţeri vor fi implicaţi în acţiuni de control, sprijin şi îndrumare pentru a asigura respectarea condiţiilor specifice de lucru la nivelul structurilor subordonate.Recomandări:În vederea evitării aglomerărilor ce pot apărea din cauza suprasolicitării, din punct de vedere al tranzitului, principalelor puncte de trecere de la frontiera cu Bulgaria şi Ungaria, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră comune existente la graniţă, după cum urmează:• pe frontiera româno-ungară:• pe raza jud. Timiş: P.T.F. Cenad – Kiszombor;• pe raza jud. Arad: P.T.F. Nadlac – Nagylak; P.T.F. Turnu – Batonnya; P.T.F. Vărşand – Gyula;• pe raza jud. Bihor: P.T.F. Salonta – Mehkerek; P.T.F. Borş – Artand; P.T.F. Valea lui Mihai – Nyirabrany; P.T.F. Săcuieni – Letavertes;• pe raza jud. Satu Mare:P.T.F. Urziceni – Vallaj; P.T.F. Petea – Csengersima.• pe frontiera româno-bulgară:• pe raza jud. Giurgiu: P.T.F. Giurgiu;• pe raza jud. Constanţa: P.T.F. Vama Veche; P.T.F. Ostrov – Silistra; P.T.F. Negru Voda-Kardam-;• pe raza jud. Dolj: P.T.F. Bechet; P.T.F. Calafat.Reamintim tuturor participanţilor la traficul transfrontalier că, în situaţia în care sunt nemultumiţi de modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, pot suna la numărul de telefon 021.9590, unde aspectele semnalate vor fi preluate de către poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz.Menţionăm că informaţii privind punctele de trecere a frontierei sunt disponibile pe pagina de internet a Poliţiei de Frontieră Române: www.politiadefrontiera.ro. În perioada sărbătorilor pascale ale anului trecut (12–19.04.2009), politistii de frontiera au efectuat controlul documentelor de călătorie unui număr de peste 800.000 persoane care au tranzitat frontiera română, din care aproximativ 490.000 au fost cetăţeni români şi 320.000 cetăţeni străini, cele mai tranzitate fiind punctele de trecere din vestul şi sudul ţării. Biroul de Presa din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut