În săptămână care a trecut, la Centrul de pregătire a populaţiei în caz de dezastru VASLUI, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii împreună cu reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă VASLUI au desfăşurat o activitate cu caracter preventiv cu elevi ai Grupului Şcolar „Ştefan Procopiu”. Discuţia dintre poliţişti şi elevi a debutat cu prezentarea principalelor infracţiuni săvârşite de tineri şi cu pedepsele prevăzute de Codul Penal pentru comiterea acestor fapte. Întrucât există încă victime ale traficului de persoane din judeţul Vaslui, poliţiştii le-au explicat elevilor faptul că, sub pretextul unor slujbe onorabile care nu necesită o înaltă calificare (chelner, muncitor necalificat, sezonier agricol, baby-sitter sau menajeră), în ţările occidentale, recrutorii profită de lipsa de informare şi de credulitate a celor ce le vor deveni victime.Tentaţia unor câştiguri substanţiale îi face pe tineri să cadă în plasa recrutorilor; aceştia fac totul pentru a câştiga încrederea victimelor şi a le crea impresia că totul va fi bine : le spun că aranjamentele de călătorie sunt deja făcute, că nu trebuie să plătească pentru transport, cazare sau hrană decât după ce ajung la destinaţie şi le dau numere de telefon, pentru ca „la nevoie” să poată fi contactaţi. Astfel de promisiuni se pot concretiza şi în anunţuri din ziare, mai ales în cele referitoare la aşa-zise angajamente „artistice”. Există şi situaţii când victimele sunt răpite de pe stradă sau din spaţii publice de distracţie. În aceste cazuri extreme, recrutorii vizează tinere cu condiţie materială modestă sau despre care au informaţii că provin din familii dezorganizate, contând pe faptul că nimeni nu se va interesa de dispariţia lor. Tinerilor prezenţi li s-a atras atenţia asupra faptului că în general traficanţii aşteaptă şi profită de un moment prielnic, atunci când viitoarea victimă traversează o criză, în relaţiile cu familia, pe plan financiar sau în eforturile de a-şi găsi un serviciu şi au fost prezentate clipuri cu declaraţii ale victimelor acestui tip de infracţiune.Tinerii prezenţi au participat activ la discuţie şi au arătat un interes deosebit pentru cele prezentate, adresând întrebări din acest domeniu poliţiştilor.INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE SERVICIUL COMUNICARE PUBLICĂ
Poliţiştii în dialog cu liceenii despre fenomenul traficului de persoane
Alte articole: