Petre Tobă: Parteneriatul tradițional de cooperare dintre ministerele de interne român și francez și-a demonstrat utilitatea și eficiențaCe-a de-a 10 misiune operativă a polițiștilor români în Franța s-a încheiat în această săptămână, printr-o întâlnire de analiză care a avut loc la sediul Prefecturii din Paris, unde oficialii francezi au subliniat eficiența acestei acțiuni comune și importanța prezenței polițiștilor români într-o perioadă foarte solicitantă pentru autoritățile franceze, din punct de vedere al asigurării ordinii publice.Ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, le-a transmis celor 20 de polițiști români felicitări pentru încheierea cu bine a acestei misiuni operative derulate în baza parteneriatului dintre cele două ministere de interne din România și Franța. „Acest parteneriat tradițional va continua pentru că și-a demonstrat utilitatea și eficiența în domeniul combaterii infracționalității, cooperarea dintre cele două ministere, reprezentând un model de bune practici la nivel european” a transmis ministrul Petre Tobă.Misiunea polițiștilor români a început în luna iunie a.c. și s-a suprapus cu organizarea EURO 2016 de către Franța, context în care autoritățile franceze au organizat acțiuni de anvergură în planul siguranței publice, la care și-au adus aportul și reprezentanții MAI. La această misiune MAI a avut detașați, pe lângă acești polițiști și jandarmi români specializați în domeniul asigurării măsurilor de ordine la competițiile sportive.Misiunile angajaților MAI în Franța se desfășoară în baza noului Acord semnat de miniștrii Petre Tobă și Bernard Cazeneuve în luna mai a acestui an, MAI având în Franța cel mai mare dispozitiv de polițiști detașați într-un stat membru UE.În cele 3 luni de muncă în Paris, polițiștii români au ajutat autorităţile franceze în instrumentarea și documentarea activității infracționale a peste 700 de infractori sau potenţiali complici ai acestora, eforturi care susțin scădere constantă din anul 2011 şi până în prezent a faptelor ilegale comise de cetăţeni români în capitala Franţei.
Polițiștii români au ajutat autorităţile franceze în documentarea activității a peste 700 de suspecți
Alte articole: