Pompieri militari români participă la un exerciţiu internaţional în Ungaria

22 de pompieri militari de la inspectoratele pentru situaţii de urgenţă ale judeţelor Timiş, Arad şi Caraş – Severin participă, în perioada 09 – 11 septembrie, la un exerciţiu internaţional la Szeged, Ungaria.Pregătiţi cu autospeciale, autoturisme de teren, o autospecială de cercetare CBRN, ambarcaţiuni, ATV-uri, proiectoare, generatoare de curent, instalaţii de iluminat tip balon şi echipamente de protecţie, pompierii militari români, împreună un echipaj salvamont din Caraş- Severin, sub coordonarea colonelului Nicuşor Ştefan din cadrul I.S.U. Timiş, vor trece graniţa spre Ungaria vineri dimineaţă, la ora 9.00. La Szeged, ei se vor alătura colegilor lor din Serbia şi Ungaria, membri ai echipei DKMT Rescue Team (echipă de intervenţii pentru gestionarea în comun a problemelor legate de inundaţii), pentru a participa la un amplu exerciţiu de protecţie civilă, în cadrul euroregiunii DKMT. Cooperarea în cadrul Euroregiunii Dunăre-Criş-Mureş-Tisa (DKMT) se realizează între diferite regiuni din România, Ungaria şi Serbia.Scopul acestui exerciţiu este constituirea unei echipe complexe care să poată interveni pentru limitarea şi înlăturarea eficientă a efectelor inundaţiilor, la nivel interregional, pentru apărarea cetăţenilor, a animalelor, a bunurilor şi a mediului în caz de inundaţii. Scenariul nu a fost dezvăluit încă de organizatori, pentru ca exerciţiul să se desfăşoare în condiţii cât mai apropiate de realitate. Activităţile se vor desfăşura continuu, pe durata a două zile, inclusiv pe timp de noapte. Programul detaliat al îndeplinirii sarcinilor va fi înmânat participanţilor doar înainte de exerciţiu, odată cu alertarea, la fel ca în situaţiile reale. Pentru specialiştii români, aceste exerciţii reprezintă o bună oportunitate de verificare a modului de comunicare şi cooperare cu echipe internaţionale în caz de inundaţii, precum şi de aplicare a cunoştinţelor nou obţinute, în măsura în care este posibil, în practica naţională. Compartimentul Informare şi Relaţii Publice – I.G.S.U.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut