Post de radio „pirat” depistat de poliţişti

O femeie din comuna Brezoaiele este cercetată penal întrucât, la locuinţa acesteia, poliţiştii dâmboviţeni au descoperit un post care emitea, neautorizat, programe radio.La data de 7 martie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Dâmboviţa, împreună cu specialişti din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Bucureşti, în urma activităţilor de verificare şi cercetare, precum şi în baza autorizaţiei de percheziţie emisă de Judecătoria Răcari, au efectuat o percheziţie la locuinţa Marianei T., din comuna Brezoaiele. Astfel, a fost identificat un emiţător radio artizanal, mai multe medii de stocare pirat, care conţineau opere muzicale şi programe pentru calculator, o sursă de alimentare şi o antena tip dipol deschis, cu ajutorul cărora se emiteau, neautorizat, programe radio.Bunurile identificate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar faţă de suspectă s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de emitere sau retransmitere de programe radio fără licenţă audio-vizuală, licenţă de emisie, autorizaţie tehnică de funcţionare sau autorizaţie de retransmitere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 96 alin 1 din Legea 504/2002 a audiovizualului.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut