Precizare de presă

Cu privire la aspectele vehiculate în spațiul public care vizează amenințarea jurnalistei Emilia Șercan, facem următoarele precizări:

Susținem cu fermitate libertatea presei și dreptul la liberă exprimare ale oricărei persoane. Totodată, condamnăm orice act de intimidare a jurnaliștilor și susținem independența acestora.

Societatea civilă și mass-media sunt parteneri instituționali care au un aport imens pentru buna funcționare a MAI.

Conform prevederilor Legii nr. 364/2002 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, Organele de cercetare ale poliţiei judiciare îşi desfăşoară activitatea sub conducerea, supravegherea şi controlul procurorului, fiind obligate să ducă la îndeplinire dispoziţiile acestuia. Șefii ierarhici superiori ai polițistilor nu pot să dea îndrumări sau dispoziţii privind cercetarea penală, procurorul fiind singurul competent în acest sens.

Astfel, ministrul afacerilor interne nu are atribuții în instrumentarea sau soluționarea dosarelor penale.

La nivelul Ministerului Afacerilor Interne sunt semnalate de către cetățeni diverse aspecte care, în conformitate cu prevederile legale, sunt direcționate spre soluționare structurilor din cadrul MAI. Cazurile de natură penală sunt instrumentate conform legii sub autoritatea procurorului.

Ministrul Afacerilor Interne își manifestă constant deschiderea față de preocupările reprezentanților mass-media, activitatea acestora având un impact pozitiv asupra instituției. În acest sens, este relevantă implicarea jurnalistei Emilia Șercan în procesul de reformă demarat la nivelul Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”.

Referitor la aspectele sesizate în spațiul public, ministrul Afacerilor Interne își exprimă încrederea că instituțiile cu atribuții în investigarea cazurilor penale vor clarifica aceste aspecte, încurajându-le totodată să acționeze cu celeritate.

DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut