Precizări privind demersurile legislative referitoare la Decizia Î.C.C.J. nr.51/2019 și unele dintre drepturile personalului ministerului

La începutul lunii februarie, Ministerul Afacerilor Interne a prezentat public două demersuri legislative, unul în legătură cu Decizia Î.C.C.J. nr.51/2019, iar altul privind unele dintre drepturile personalului ministerului, în situații de delegare sau detașare în afara localității în care se află locul permanent de muncă.

Ținând cont și de discuțiile avute în 15 ianuarie a.c. cu toate organizațiile sindicale reprezentative din Ministerul Afacerilor Interne și cunoscând interesul personalului M.A.I. pentru ambele demersuri care privesc inclusiv drepturi salariale, acestea au fost discutate în ședința Comisiei de Dialog Social din 20 februarie a.c..

Organizațiile sindicale au fost anunțate încă din data de 12 februarie a.c., ocazie cu care s-au solicitat opinii, puncte de vedere sau argumente pentru îmbunătățirea proiectelor. Până la data ședinței Comisiei de Dialog Social, nu au fost primite astfel de documente din partea organizațiilor sindicale.

În condițiile în care în spațiul public au apărut mai multe informații eronate despre aceste demersuri ale ministerului, facem următoarele precizări:

1. Demersul legislativ care asigură aplicarea efectelor juridice ale Deciziei Î.C.C.J. nr. 51/2019, publicată în M.Of. nr. 64/30.01.2020, afectează prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.114/2018, sens în care acest demers trebuie materializat printr-un act normativ cel puțin de același nivel. Totodată, acest demers vizează atât situația personalului în activitate, cât și situația personalului pensionat, inclusiv pentru trecut în limita termenului de prescripție de 3 ani, fapt pentru care această soluție poate fi implementată numai printr-un act normativ de nivelul legii.

Demersul legislativ reglementează inclusiv eșalonarea plăților diferențelor salariale într-o variantă diferită față de regula generală instituită de OUG nr. 114/2018, respectiv până la data aplicării în integralitate a Legii cadru nr. 153/2017, în anul 2023.

Inițiativa a fost postată pe site-ul MAI din data de 10 februarie a.c..

2. Demersul legislativ privind drepturile pentru personalul ministerului în situații de delegare sau detașare în afara localității în care se află locul permanent de muncă asigură aplicarea corespunzătoare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 714/2018 față de situațiile specifice activității desfășurate de personalul ministerului. În contextul în care Hotărârea Guvernului nr. 714/2018 a înlocuit Hotărârea Guvernului nr. 1860/2006, menținând în mare măsură prevederile anterioare, este necesară înlocuirea Ordinelor interne ale ministrului incidente, în limitele Hotărârilor de Guvern mai sus menționate.

Inițiativa a fost postată pe site-ul MAI din data de 4 februarie a.c..

Proiectul nu vizează modalitatea de decontare a transportului pe timpul delegării și detașării.

Nu sunt afectate prevederile care reglementează în prezent modul de calcul al distanțelor dintre localități pentru decontarea transportului, aceste prevederi existând deja în cuprinsul Hotărârii Guvernului nr.1292/2003 și în actele subsecvente acesteia.

Proiectul de Ordin supus discuției a fost inițiat în luna ianuarie 2019 și definitivat în luna octombrie 2019 pe baza consultărilor succesive ale tuturor unităților interesate din MAI.

MAI respectă opiniile sindicale pertinente, iar demersurile pe care le întreprinde au ca unic obiectiv respectarea drepturilor angajaților. Pentru atingerea acestui obiectiv, MAI va acționa prin toate pârghiile legale avute la dispoziție.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percehziție a polițiștilor din Capitală  într-un dosar de furt calificat -  știrea aici

Cercetat pentru trafic de droguri, prins în flagrant delict, vezi știrea aici

Destructurarea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți și instigare în forma participației improprii la fals intelectual. Detalii aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni, în ultimele 24 de ore. Citește aici

Traficul la frontieră în data de 23 aprilie 2024. Citește aici

În cursul zilei de ieri, pompierii au desfășurat 1.207 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 462 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.692 de evenimente. Citește aici

Persoane depistate cu substanțe interzise de către un polițist aflat în timpul liber. Detalii aici

Sari la conținut