Principalele misiuni ale structurilor MAI, în ultimele 24 de ore

Menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat, stingerea incendiilor și acordarea asistenței medicale de urgență au reprezentat cele mai importante misiuni desfășurate de efectivele MAI, în cursul zilei de ieri, 20 aprilie 2022.

Structurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.766 de evenimente, dintre care 2.457 au fost circumscrise menținerii ordinii și liniștii publice, iar 1.309 au fost intervenții circumscrise situațiilor de urgență, majoritatea fiind misiuni pentru acordarea primului-ajutor medical.

Miercuri, la nivelul structurilor de poliție din România, au fost semnalate 801 posibile infracțiuni, 20 % dintre acestea fiind sesizate din oficiu. Totodată, s-au dispus măsuri preventive pentru 77 de persoane și au fost depistate 17 persoane urmărite național sau internațional.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 139 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 145 de fapte penale.

În urma activităților de investigații desfășurate de polițiști au fost identificați 24 de autori în 23 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

Polițiștii rutieri au continuat acțiunile în trafic pentru prevenirea și combaterea accidentelor de circulație, fiind reținute 551 de permise de conducere și retrase 220 de certificate de înmatriculare.

În cursul zilei de ieri, polițiștii și jandarmii au constatat peste 7.300 de abateri de natură contravențională și au aplicat amenzi în valoare de peste 2,7 milioane de lei.
De asemenea, reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au aplicat 864 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 65.100 de lei în timpul efectuării controalelor pe linia prevenirii situațiilor de urgență. În plus, ca urmare a celor 283 de controale efectuate, au fost identificate 31 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu.

Serviciile mobile de urgență, reanimare și descarcerare au intervenit pentru acordarea primului-ajutor medical pentru 1.080 de persoane.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 2 persoane. Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 18 misiuni aero-medicale, fiind salvate 17 persoane aflate în situații de urgență.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus solicitare de azil în țara noastră în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.344 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Acești cetățeni beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale IGI este de 64,3 %.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, frontiera de stat a fost tranzitată pe sensul de intrare de 19.821 de mijloace de transport și de 74.339 de persoane, dintre care 7.704 cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.170 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

Polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 119.587 de persoane

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale

Polițiștii rutieri au reținut 579 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC, au fost efectuate 25.960 de verificări

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! MULȚUMIM TUTUROR! Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! Citește aici

Sari la conținut